Via Cotidianul. Georgia va intra în NATO, dar nu sub Saakashvili. Iar după o fază că asta, oricât de uman pari în momente de criză, s-a dus tot respectul pe care l-ar putea avea un popor pentru un lider. Înţelegeţi ce zic? Ţara arde şi prostul îşi papă cravată. Grea lovitură de imagine, mai ales în circumstanţele din zonă.
You might be a redneck if… Site-ul Preşedintelui Mikhail Saakashvili a fost mutat pe un server din Atlanta. Din Georgia cealaltă. Din cauza ruşilor, care nu prea s-au lăsat nici atunci de atacuri cibernetice. Adică pe internet. Alte informatii se pot află şi de pe site-ul Preşedintelui polonez, care a oferit o parte din spaţiul de pe site exclusiv ştirilor din Georgia. De treaba omul, sunt curios cât cere pe găzduire…
Preşedintele georgian Mikhail Saakashvili are o zi proastă astăzi, cu tancurile ruseşti gata să pătrundă în Georgia propriu-zisă şi cu singura sa salvare, comunitatea internaţională, în vacanţă. Aşa cum spuneam în articolul trecut, gambitul său de a prelua controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud şi de a prezentă comunităţii internaţionale şi Rusiei un fapt împlinit a dat rateu. Înfrânt în sânge mai degrabă decât spectaculos, domnul Saakashvili s-a trezit cu o Rusie bine pregătită şi în aşteptarea gafei sale. Strategia era simplă: Osetia de Sud şi Abkhazia ţin Georgia din intrarea în NATO. Cu sacii politici în căruţă şi la ultimul mandat, susţinut de americani şi cu o armată antrenată de aceştia, cu toată atenţia lumii îndreptată înspre Jocurile Olimpice şi vremea bună, putea să încerce un gambit care, din punctul de vedere al dreptului internaţional, nu ar fi reprezentat nimic altceva decât o acţiune poliţienească pe propriul teritoriu. Încercarea unui stat mic, ridicat din umbră URSS-ului de către interesele energetice ale unui întreg continent şi susţinut de unica hiper-putere din lume, de a-şi solidifica prezenţa şi integritatea teritorială în dăuna gigantului vecin de la nord, reprezintă un act de curaj. Păcat că momentul a fost calculat execrabil de prost, iar speranţa georgienilor în vreun ajutor extern anunţă şi drama prin care e posibil să treacă cu toţii în următoarele zile sau chiar săptămâni ale conflictului.
Nu te mai poţi juca în curtea lui Putin, cum nici nu se mai pot face prea multe avansuri în sfera de influenţă a Rusiei, spun tancurile ruseşti care intră, de mai bine de o zi, în Osetia de Sud. Nici ca şi stat independent, pus pe şotii, nici ca şi proxy al unor imperii mai mari de la Vest. Iar până când statele Europene vor cădea la pace asupra vreunui acord, nici America şi nici acelaşi Dumnezeu pe care-l împărtăşesc atât ruşii cât şi Georgienii nu îi vor salva. Domnul Saakashvili cere degeaba armistiţiu. Statelor europene le va fi amintit faptul că peste 40% din gazele naturale din această iarnă vor veni din Rusia, iar Americii i se va transmite, scurt şi direct, că nu există diferenţe prea mari între Kosovo-ul anului 1999 şi Georgia lui 2008. O serie de diplomaţi vestici vor cere, într-un cor, sfârşitul conflictului şi negocieri diplomatice, în timp ce în privat îl vor admonesta pe domnul Saakashvili pentru stupizenia comisă în numele poporului său, pasibil acum de o încrâncenată şi foarte serioasă Rusie resurgenţă.
Bref, Georgia este singură pe teren, acolo unde contează. Tehnica superioară a liliputanei sale armate nu poate face faţă la infinit tancurilor ruseşti, iar posibilitatea că Vladimir Putin, de-facto ţar al Rusiei, să-şi aducă aminte de vremurile Hruscioviene este mare. Rusia va înainta şi va face tot ce îi stă în putinţă pentru a putea, la final, să negocieze situaţia dintr-o poziţie de forţă, indiferent de dreptul internaţional. Ironic, când ne gândim că tocmai acum o săptămână aceasta sugera necesitatea unei structuri de securitate euro-asiatice.
În România, presa a prins mirosul neputinţei şi aşteaptă, în această seară, o declaraţie a Preşedintelui Traian Băsescu în care, în mod sigur, se va cere oprirea tuturor ostilităţilor, ajutor umanitar în zonă şi un vag mesaj de admonestare a Rusiei, într-un limbaj diplomatic care nu va avea absolut nicio importanţă. Va fi ecoul altor astfel de luări de poziţie de pe întreg teritoriul Europei, în funcţie de relaţiile bilaterale cu Rusia. Este unul dintre momentele tragice ale politicii externe, atât pentru Uniunea Euopeană că şi structură suprastatala, cât şi pentru România ca membru NATO, dacă stăm să ne gândim. Ţările Europei de Est, cele mai în măsură să depună mărturie pentru justificarea unei politici anti-Kremlin, vor fi absolut impotente în faţa unor realităţi cât se poate de clare. Uniunea Europeană, cu toată puterea sa economică şi responsabilă de peste 40% din investiţiile străine din Rusia, nu va veni în ajutorul direct, cert şi pe-teren al unei ţări care simte, în acest moment, atât proasta decizie a liderilor săi cât şi insularitatea sa din punct de vedere geostrategic. Bref, UE şi NATO vor accepta, în esenţa, sfera de influenţa a Rusiei şi vor încerca, cu conceptul de ‘soft power’, să strângă cioburile lăsate în urma tancurilor ruseşti.
Palma cea mai puternică dată de Kremlin nu este adresată Georgiei, un stat pe care Rusia are toate interesele să-l ţină destabilizat şi departe de umbrela protectoare a Vestului, ci Americii însăşi. Un stat care primise, la Bucureşti, asigurări în privinţa intrării în clubul NATO, oricât de nominală şi de fără importanţă ar fi devenit prezenţa în cadrul acestuia după sfârşitul Războiului Rece, este atacat pe propriul teritoriu de către o ţară a cărei putere este în urcare. NATO, în special prin vocea Americii, ar face foarte bine să transmită un mesaj hotărâtor şi clar împotriva fostului său inamic. Din păcate, răspunsul cel mai probabil va veni prin vocea obosită şi dezinteresată a Preşedintelui George W. Bush, care mai are doar 4 luni de mandat şi a cărui influenţă la nivel diplomatic este similară cu a unui prost la NASA. Cum NASA a mai tot făcut gafe, nu rămâne decât să sperăm că domnul Bush va face puţin mai mult decât să privească cum drumul unei întregi naţiuni înspre stabilitate şi democraţie se năruie în câteva zile.
-MD
Nu prea obişnuiesc să mai scriu despre evenimente internaţionale pe acest blog, dar am considerat că din lipsă de alte subiecte direct legate de politică şi de new media, îmi pot permite un subiect de weekend ceva mai diferit. Am rămas isterizat de un articol din Adevărul Online de astăzi, în care situaţia din Osetia de Sud era declarată, scurt şi concis, drept stare de război. Georgia nu recunoaşte Osetia de Sud, în primul rând, drept stat, aceasta declarându-şi independenţa faţă de Georgia în anii 90. În al doilea rând, e foarte uşor să stârneşti panică cu nişte titluri bombastice şi să mai şi citezi AFP-ul.
Bun, argument academic, până la urmă. Dacă ţi se prezintă un animal care arată, merge şi face a cal, probabil că e cal. Însă abilitatea mass-mediei de a încinge spiritele în scopuri de rating şi de senzaţional mă enervează. Dacă ar fi să luăm lucrurile după cum ne sunt prezentate, fără să ne gândim că există un modicum de ordine în lume, haosul pe care-l vedem la televizor ar trebui să ne indice începutul unui război regional. Ori, lucrurile sunt departe de aşa ceva. Conflictul pe care-l vedem desfăşurându-se este rezultatul unui joc regional, purtat prin proxy, de către SUA şi Rusia, de mai bine de 4 ani şi care are la bază extinderea influenţei nord-atlantice în defavoarea Moscovei. La mijloc stau interesele energetice ale Europei, iar tocmai de aceea este probabil că orice conflict să fie repede stins de către comunitatea internaţională, în scopul menţinerii unui stări de ‘pace rece’.
Preşedintele Georgiei, Mikhail Saakashvili, a adoptat o poziţionare pro-vestică de la începutul mandatului. Acest lucru i-a asigurat promisiunea unei viitoare intrări în NATO (la Summitul de la Bucureşti), odată ce problemele din Osetia de Sud şi Abkhazia se rezolvă. Ceea ce vedem acum s-ar putea să indice tocmai o astfel de încercare, din partea liliputanului stat georgian, în faţa unei Rusii resurgente. În mod clar, provinciile Osetia şi Abkhazia sunt rămăşiţe ale imperiului rus, posibile puncte de conflict dintr-un trecut îngheţat. Atât osetienii cât şi abkhazii sunt diferiţi, din punct de vedere etnic, faţă de georgieni, deşi la nivelul Osetiei de Sud (regiune aparţinând statului Georgian de jure), nu există o diferenţiere geografică între cele două naţionalităţi, atât georgienii cât şi osetienii fiind împrăştiaţi pe întreg teritoriul. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât Rusia a oferit paşapoarte cetăţenilor din cele două state secesioniste şi are pe teren trupe de “menţinere a păcii.” Nu este un secret faptul că revoluţia rozelor, cum a fost supranumit momentul alegerii lui Saakashvili ca Preşedinte, odată cu o majoritate parlamentară, a primit ajutor vestic, o coincidenţa deloc întâmplătoare cu alegerile ‘portocalii’ din Ucraina şi din România.
Încercaţi să luaţi Kosovo, Transnistria şi conflictele din fosta Yugoslavie şi să le înglobaţi pe toate într-o zonă puţin mai mare decât Ţara Românească. Braşovul şi Oltenia cer independenţa, sub influenţa Ardealului. Doamne, cum sună.. Scuzaţi-mă.. Bun, Georgia se joacă de ceva timp cu focul, ajutată fiind de influenţele americane. Este neclar dacă prezentul conflict a pornit cu suportul american sau dacă Saakhashvili a demarat atacul cu speranţa că Vestul îi va sări în ajutor, dar gambitul sau poate grăbi soartă celor două provincii separatiste. La oră la care scriu acest articol, nici nu este foarte clar cine a pornit ofensiva, cu o parte din mass-media prezentând situaţia ca şi când Georgia ar fi fost atacată (CNN), iar o altă parte dezvoltând ideea unei acţiuni unilaterale georgiene pe teritoriul Osetiei de Sud. Prezenţa majorităţii şefilor de stat la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Pekin nu ar trebui să fie lăută drept o simplă coincidenţă. Ar trebui să ne aşteptăm la o serie întreagă de luări de poziţii, odată ce aceştia se întorc de la Pekin.
Saakashvili nu este motivat de politica internă pentru ca să pornească la război, având în vedere faptul că a câştigat, de curând, un nou mandat de Preşedinte. Din punct de vedere al politicii externe, pe termen scurt, nu văd acest conflict ca fiind în interesul cuiva, în mod special, de unde nici nu întrevăd o prelungire sau o evoluţie a să într-o stare de război total între Rusia şi Georgia. Saakashvili ar risca cel mai mult în sensul ăsta, în situaţia în care s-ar putea trezi, în cazul în care a pornit totul de capul lui, fără suportul vestic. O lecţie clară în acest sens i s-a dat şi atunci când a înăbuşit în sânge o serie de demonstraţii în masă ale opozanţilor săi.
Rămâne de văzut ce se întâmplă. Părerea mea este ca Vestul va sări în apărarea micii republici georgiene şi că se va muşamaliza totul la nivel diplomatic. Până la urmă vorbim de nişte regiuni care aparţin de jure Georgiei, indiferent de incidentul Kosovo şi de cât de mult ar vrea să-l copieze Rusia în Abkhazia sau în Osetia de Sud. Nu văd Rusia intrând mai adânc pe teritoriul georgian şi, eventual, scăpând de Saakashvili printr-un puci Hruşciovian, indiferent cât de mult ar vrea Putin să-i vadă capul lui Saakashvili pe o ţeapă. Ce se va întâmplă de acum încolo, în funcţie de aranjamentele la nivel înalt, vor determină şi durată conflictului. Rusia are toate interesele să menţină regiunea destabilizata, pentru a evita soluţionarea conflictelor din Abkhazia şi Osetia de Sud, tocmai pentru a încetini intrarea Georgiei în NATO şi, odată cu ea, un punctiîn plus de conflict cu Vestul.
-MD
Evenimentele, moment cu moment, pe Dateline Bucharest.
