Stateam de vorba cu un amic si-i relatam incidentul acesta. Discutia a sarit la femeile din partidele politice si la reactii ceva mai barbatesti si de IQ inferior, practic confirmandu-ne atat misoginismul cat si capacitatea unor femei din politica romaneasca de a se servi de anumite standarde duble pentru a castiga electorat. S-au spus nume peste nume, ori ca-s frumoase, ori ca-s destepte, ori ca ne plac pentru simplul fapt ca par verticale. Ma rog, nu conteaza atat de mult delimitarile nominale, recte numele lor.
Cazul 1. Nu tine de standarde duble. Faptul ca a aparut in reviste glossy nu ma intereseaza. Tot ce stiu si tot ce vad este o domnisoara, fata tatalui ei. Care tata al ei, pana una, alta, domina politica romaneasca in destula masura incat sa-mi permit sa cred ca domnisoara nu ar fi incercat marea politica cu un gingas degetel dus la pedichiura de fitze a tranzitiei daca tatal ei ar fi fost vreun politician ratat sau insignifiant.
Iertati-ma daca vad societatea romaneasca prin prisma ultimilor ani, cu o non-merituoasa elita deja stabilita prin puterea banilor si a relatiilor, prin delapidari si crima. Din acest punct de vedere, nu am cum sa-mi imaginez ca domnisoara din paragraful de mai sus aduce vreun beneficiu de imagine tatalui sau, partidului sau chiar ei insasi. Din contra, dovedeste si subliniaza tocmai faptul ca acea elita a tranzitiei bolnave s-a multiplicat, a trecut la a doua generatie si nu mai poate fi controlata de catre vreo revenire la valorile unui stat de drept. Nu ma intereseaza gafele dansei, nu ma intereseaza nici succesurile obtinute in viata, dictatura opiniei -sau, poate, Doamne fereste, propriile mele frustrari- o plaseaza drept pila, aranjament si relatie in orice imagine.
Oricat de dureroasa ar fi aceasta optica, va asigur, insa, ca nu frustrarile personale o aseaza in rang de dubioasa vedeta a tranzitiei, ci tocmai conflictul oribil de interese in care se afla. Nu stiu cati romani doresc dinastii politice. O grea si apasatoare dictatura a opiniei publice intreaba cum a ajuns prima generatie de politicieni la bogatia visata numai de altii. Trecand peste asta si reducand totul la individ, indiferent cat de curat ar fi tata, atunci cand imaginea ta este de diva in devenire si primele tale declaratii politice sunt absolut naucitoare, agramate si stupide, chiar n-ai cum sa mai intorci acea dictatura a opiniei in favoarea ta. Ochii de Bambi pot sugera la fel de usor prostie, nu doar naivitate. Si asta n-are legatura cu faptul ca esti femeie.
Cazul 2. Tine de standardele duble. Daca un barbat roman este prins in plin desfrau sexual, atunci acesta este mare, tare si popular intr-o societate conservatoare spre inapoiata din punct de vedere moral. Daca o femeie este prinsa in aceeasi situatie, atunci este curva. Si nu vorbim despre elevarea femeii la vreun ideal de moralitate. Din contra. O ponegrim si o punem la pamant, o violam cu propriile noastre preconceptii si prostii. Iar daca desfraul se intampla pe film si in cadrul minunatei politici romanesti, atunci reflexul automat este sa credem ca am avut dreptate, ca din aparenta unire a celor doua activitati nu poate fi vorba decat de curvasarie. A aparut si pe net toata povestea? Gata, nici nu mai discutam!
Tot raul deja facut, atractia politichiei e prea mare, insa, cu bataia de joc aferenta destula incat sa ceara o petitie pentru repunerea in drepturi a femeii, de parca aceasta si-ar fi pierdut vreun drept. Tinerii o vor, mai exact un “grup de tineri”. Si nu apara oriunde, ci pe blogul unui consilier de partid, un barbat. Poate ca omul chiar n-are nicio treaba, poate chiar e destul de inteligent sa creada ca femeia n-are nicio vina. Dar idiotenia petitiei, a felului in care este scrisa si preconceptiile aferente oricarei situatii de genul asta ma fac sa cred ca vorbim de o bataie de joc. De weekend.
Diferenta intre acest caz si altele care-si folosesc decolteul pentru a aduce voturi, dar care trec la cratita sarmalelor sau la andrelele show-ului televizat? Ipocrizia, ipocrizita lor si a noastra, a barbatilor. Ipocrizia intregii societati. Si Ecaterina Teodoroiu facea sex oral. Faptul ca nu e scris in nicio carte de istorie sau ca nu apare pe Youtube nu schimba cu nimic realitatea. Si nici asta n-ar trebui sa aiba legatura cu faptul ca esti femeie.
Una e sa ai ochi de Bambi, alta e sa fii terfelita. Ideea ar fi ca si societatea sa-si dea seama de asta. Si nicio petitie nu schimba preconceptiile unor barbati sau standardele duble prin care altele prefera sa-si ridice rangul.
Presimţind sfârşitul lumii prin ciocnirea particulelor subatomico-politice, Zeus a acordat un ultim interviu televizat poporului, în speranţa că, măcar în ultimele secunde din viaţă, românul să ştie că presa minte. De vreme ce aflăm aceste informaţii din presă, putem concluziona că sfârşitul lumii n-a venit, că Băsescu nu a dat niciun interviu şi că presa este, de fapt, bună.
La modul profan şi personal, consider că independenţa presei din România este un efect secundar -şi în bună măsură accidental- al conflictului dintre nişte interese dominate politic. Practic, eu aflu adevărul nu din Jurnalul Naţional sau din România Liberă, ci ştiind, la modul generic, că unul serveşte Partidul Conservator, iar celălalt intereselor portocalii. Aceeaşi ştire, editată în două feluri diferite, mă ajută să înţeleg ce s-a întâmplat, de fapt, într-un caz sau altul. În acest sens, puteţi veni cu orice fel de studii de piaţă sau de targetare a mesajului, părerea mea este că subiectivismul din presă nu apare datorită vreunei cereri distincte în acest sens din partea consumatorilor de informaţie, ci tocmai datorită faptului că suntem puşi în faţa ofertei gata-făcute. Într-adevăr, piaţa a evoluat şi se confundă în trendurile internaţionale de tabloidizare a conţinutului, lucru de care nu scăpa niciun mediu de informare, oricât de serios ar fi acesta. Însă, în confuzia tranziţiei, tabloidizarea conţinutului şi senzaţionalismul aferent acestuia se combină maiestuos cu lipsa de profesionişti în branşă, cu sursele proaste şi manipulatoare şi cu auto-cenzura aceloraşi profesionişti absoluţi în articolele comandate foc cu foc.
Aceste lucruri fiind spuse, am fost relativ înţelegător cu domnul Băsescu în perioada mandatului său, oferindu-i o marjă destul de largă de credit în majoritatea gafelor sale prezidenţiale. Lucrul pe care nu l-am înţeles niciodată, însă, a fost dificila sa relaţie cu presa. Indiferent de situaţia în care se află aceasta, de tonomatele din ea şi de show-ul sau senzaţionalismul necesar unui act de vânzare, o instituţie a statului nu are voie să critice niciun aspect al acesteia. Nu într-o democraţie! Punct.
Să dai sfaturi la postul public ca un tătucă atotştiutor, să explici oamenilor simpli că televizorul minte, în timp ce imaginea ta este transmisă prin el este hilar, iar faptul că nu-ţi dai seama de ridicolul situaţiei este, la modul cel mai serios, îngrijorător. Dânsul acuză viitoarele minciuni din presă, pe perioada alegerilor generale. Da, domnule Băsescu, vor exista şi minciuni în presă în timpul alegerilor. Cum să nu existe, doar vor exista şi candidaţi, nu?
N-aş dori să scot din context prea mult spusele Preşedintelui. Omul a confirmat mesajul pentru care a făcut atâta tam-tam săptămâna trecută, în cazul Vadim. Conflictul din interiorul PDL pare să se acutizeze, în măsura în care partidul îşi caută direcţia, alta decât cea impusă de la Cotroceni. Problema mea, însă, este cu lipsa sa de credibilitate în acuzele regulate la adresa presei, al cărui ultim episod, văzut aseară, nu îşi are locul în poziţia unui şef de stat democratic. Indiferent de mogulii din presă, de tabloidul zilnic şi de articolele scrise la comandă politică, auto-cenzurate şi prosteşti în conţinutul lor tonomatic, mediul trebuie lăsat să se dezvolte fără intervenţia vreunei mâini autoritare, mai ales când aceasta este a statului. Voiculescu, Patriciu şi Vantu pot face ce doresc ei cu trusturile lor de presă, în limitele legii. Dacă trăim într-o democraţie capitalistă, atunci oamenii vor alege să consume orice informaţie cer, iar dacă oferta va fi proastă, atunci vor înceta să se mai informeze din acele surse. Asta e principiul de la care se porneşte, oricât de dureroasă sau de grea va fi tranziţia la o astfel de stare de fapt. Domnul Băsescu acuză presa, de parcă s-ar teme de vreo catastrofă iminentă. Cum nu s-a întâmplat nimic cu lumea care ne înconjoară, stau şi mă gândesc dacă Preşedintele nu se teme, cumva, de propriul său sfârşit.
-MD
Foto credit: Sorin Lupsa/Administratia Prezidenţiala
Va suparati sau nu, multi dintre voi sunteti ca material uman, ca pregatire sau convingeri net superiori celor care ne reprezinta in parlament sau in institutii alepuerii de stat in nefericita noastra Romanie. Va suparati sau nu, multi dintre voi sunteti ca material uman, ca pregatire sau convingeri net superiori celor care se autoproclama formatori de opinie sau analisti politici ce invoca drept criterii de competenta absolvirea cursului scurt la Fane Babanu [a se citi "Stefan Gheorghiu"] sau apartenenta la defunctul si totusi omniprezentul PCR.
In numele unui idealism de admirat, animati de convingeri ferme [gresite sau nu], sunteti in stare sa va luati la tranta si cu Dumnezeu pentru convingerile voastre, pentru “idolii “vostri politici. Va suparati sau nu, suntem carne de tun pentru politicieni cinici pe care ii doare fix in cur de aspiratiile noastre, de dorinta noastra de mai bine. Am ajuns sa primim lectii de conduita civica de la SRS sau motanul Felix, turnatori dovediti ai securitatii, de la descendentii si mostenitorii de drept ai nomenclaturii si securitatii, de la personaje tragicomice gen Severin H2O2 [nepot al Anei Pauker], Marinescu-bideu sau cocoana de la fostul PD, Anca parca o cheama , cea cu “ciocu ‘mic”.
Va suparati sau nu , calcind pe idealismul nostru desuet si legitimati de votul nostru, a celor care vom alege neispirat urnele de vot in locul unei cochete carciumioare de cartier, aceiasi neispraviti ne vor mutila destinele iar noi, in continuare, vom cauta pe forumuri raspunsuri la intrebarea: “Ce a fost inainte, oul, gaina sau gaina lui Cristoiu, cea care naste pui vii? Vom vedea mereu “catindatii” cu foamea in gat, foamea lor, a neamurilor lor, a amantelor dornice de bijuterii si excursii in locuri exotice cum ne cersesc votul. Ca buni crestini le vom da votul nostru si vom promova iar si iar impostura si nesimtirea in functii de decizie. Apoi, vom plange pe forumuri nesansa de a ne fi nascut in Romania.
PS Sunt convins ca si eu si voi vom continua sa despicam la nesfarsit firul in patru, pe acest site sau pe altele. E mai comod sa optezi pentru “hai sa vorbim discutii” decit pentru actiunea directa si implicarea civica. Sa forumim BINEEE.
Îmi plac foarte mult blogurile scrise anonim şi acid despre justiţie. Enumăr aici doar Jude în Românica şi Penitenciar, deşi Codex-ul conţine mai mulţi (chiar, ia să fac un feed şi pentru ei). Eh, până una alta, băieţii (sau fetele) de la Penitenciar! au scos la iveală un element major din luptă domnului Ministru Cătălin Predoiu cu sistemul ticăloşit: Fonturile, frate! S-a trecut de la Arial Narrow la Arial simplu! Citiţi articolul că merită 
Am votat in Liceul Nicolae Iorga. Treaba mea cu cine.. La iesire am dat peste un pustiulache cu insigna CCSB-lui lui Turambarr pe camasa. Al cui esti tu, pui de exit-poller? Raspuns: Iti dau numarul supervizorului meu, nu stiu. Nu l-am vrut. Ma rog, nici nu m-a pollat, dar poate ca e mai bine asa. Tinerel. Mai toti cei din sectia de votare, de pe la mese, erau tinerei. Am dat cu stampila, am iesit, le-am si sesizat o borseta lasata intr-unul dintre separé-uri. Ce mai, cetatean model!
Nu stiu cum sa incep.. Am vazut azi pe monitorizarea blogurilor ca atacurile lui Ciutacu au reverberatii in alte parti de prin blogosfera. De la cine? Pai acum vreo 6 luni cand am pornit eu blogul (si doctoratul), am citit si prima carte scrisa de o romanca despre new media. M-am isterizat. Nu numai ca era plina de banalitati, dar il pupa in dos si pe Nastase la greu. Si cine-i scria femeii introducerea cartii? Tipul care se ia de mine astazi. Omul care posta despre revenirea lui Nastase in politica ‘mare’!
Scria la un moment dat, apropo de campania lui Chiliman, intrebandu-se de ce nu a inregistrat Primarul Sectorului 1 o campanie ad-words si pentru Ludovic Orban, ca sa dea senzatia de ‘echipa’ atunci cand se cauta -atentie- Murgeanu pe Google. Cam asta e nivelul… Adica da, hai, anticampanie lui Murgeanu, nicio problema, dar sa spargem banii pentru Orban, care candideaza la Primaria Generala… Sanchi, votantii Aliantei DA ar fi interesati. Da, de acord, in 2004. Dar in 2008, la bugetele de campanie care au existat, genul asta de aranjament nu ar fi fost posibil si nici nu ar fi rezultat, in vreun fel, in vreun plus de valoare. Pana una, alta, dumneata te cam bagai in seama si atat cu comentariul ala. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca Andrei Chiliman s-ar fi legat mai degraba de numele oricui altcuiva decat al lui Orban, care numai campanie la Primarie nu si-a facut.
Si cui ii ceri tu, mare cunoscator de new media, ajutorul? Lui Zoso? Ala micu si cu capul prost care a fost folosit in campania asta mai ceva decat o piñatã la o petrecere cu mexicani? Ala care ma face pe mine PSD-ist imputit? Ironic.
E usor sa vorbesti fara sa stii.. Si mai usor sa faci oamenii neghiobi. Cand vine vorba de reflexele tonomatice ale unui ‘ziarist’, sare tot raul si ramul pesedisto-antenisto-pontic la bataie. Si ce au de zis? Invective, injurii si magarii, ca nu au ce argumenta.. Sanchi, fac trafic mai mare decat al tau. Asa, si? Esti neghiob, bou, dobitoc, tampit. Da, sunt. Si Vadim tipa mai alaltaieri ca descreieratul. Nu vad diferenta intre el si voi..
Ca sa fie clar.. Urmatoarele personaje/bloggeri nu ma au la suflet: Ciutacu, Zoso, Sorin Tudor, Mihnea Georgescu (care saptamana asta crede ca sunt spion din vest), Andrei Badin (care repede-repede m-a identificat drept tonomat al Cotrocenilor), frustratii de la Politica Noastra, Horea Badau si cam atat, din cate stiu. M-am mai luat de Andronic si de Sutu, alti doi mari bloggeri ai tarii. Daca mai sunteti, va rog sa va identificati. Cel putin acum stiti si unii de altii. Consultantul pe teme de politica si new media din mine va sugereaza sa va faceti un grup pe google unde sa va impartasiti frustrarile la adresa mea intr-un mod constructiv.
Si ca sa aveti materie prima pentru atacuri, poftiti aici:
- Traficul site-ului meu pe ultimele 5 luni – aici
- CV-ul meu – aici
- Poza mea pentru voodoo si alte mici bucurii perverso-adiacente – aici
Nu mi-e frica sa le dau link acestor oameni, internetul e liber. Intrati la ei pe bloguri, cititi ce au de spus, faceti-va o parere si dupa care hotarati-va daca mai treceti pe aici. Puteti la fel de usor sa ma injurati pe mine, nicio problema. Va raspund! Si gata. Diseara scriu despre rezultatele alegerilor locale.
-MD
Astazi am incercat in disperare sa evit imaginile de la televizor cu toti batranii care se inghionteau pentru a obtine o farfurie de mici si o bere. Babele alcoolice nu prea intra in trendurile mele, daca ma intelegeti, desi probabil as gasi cativa prieteni care sa ma corecteze. Oricum, in mod sigur nu putem confunda prajeala unor vieti nevoiase cu sfaraiala micilor pe gratare, drama unor oameni saraci si impinsi spre pomana cu instinctele lor de votanti. Nu?
Nu suntem singulari la pomana micului, acest lucru vi-l pot garanta din spoiala de experienta de viata pe care o detin. Canadienii si englezii se imbulzeau pentru bere gratis mai ceva decat mosii si babele din parcul Izvor de astazi. Coreencele ar fi calcat si pe morminte la sale-uri sau pentru micile gratuitati aferente perioadelor de sarbatoare. Nu trebuie sa ne imaginam ca am fi, in vreun fel, singuri in fata unei intregi rase cu instincte similare. Nici nu se prezinta, in vreo unicitate, trocul pentru voturi drept vreo indeletnicire strict romaneasca. Pana si Vanghelie a recunoscut, la scurt timp dupa ce a invatat cuvantul tandem, ca micii si voturile nu prea se iau de mana.
Problema e ca oamenii nu pot vota cum trebuie atunci cand le este foame. Iar sub aceasta simpla observatie se ascunde si intrebarea din titlu. Stirile de astazi s-au impartit in doua mari categorii, cred eu definitorii pentru populatia tarii: stirile despre cei ce au participat la mitingurile pomanagiste si stirile despre romanii care au plecat la gratar. Cum despre cei care au fost la pomeni am scris deja, as dori sa spun cateva cuvinte si despre ceilalti.
Nu sunt sigur daca romanul s-a nascut gratargiu, asta ca antiteza la pomanagiu, dar in mod sigur se transmite un mesaj atunci cand jumatate din tara pleaca la gratar. In alte parti din lumea asta 1 Mai e zi de sale-uri, de zeci si mii de oportunitati capitaliste, de evenimente comunitare non-pomanagiste. In Bucuresti si in Romania nu. Pe de o parte nu am avut astfel de evenimente astazi, iar acest lucru spune, cred eu, deja destule despre economia noastra de piata -la noi preturile cresc odata cu cererea, dar si despre capacitatea noastra de a fi, mai putin in sensul pomanagistico-non-javroteio-canin, comunitari. Departe de a ma auto-intitula javra comunitara, insa. Nu eu… Altii. Si poate ca tocmai aici e problema: Romanul dispune de o doza de independenta uimitoare, preferand sa-si bage.. gratarul in portbagaj si s-o taie oriunde e relativ liber si verde, mai degraba decat sa participe sau sa inventeze, in orice sarbatoare, altceva decat un eveniment strict familial (hai, maxim cu grupul de prieteni). Asta ne face, probabil, cea mai mare natiune de non-cetateni din istorie -de unde si intrebarea mea: Ce putem noi face daca jumatate din tara pleaca la gratar in loc sa voteze iar din cealalta jumatate vin la vot numai membri de partid si niste pomanagii? De votat gratarul, nu putem.
-MD
Foto credit: Lewis Hine, 1930
Sunt curios cam cat de interesanta ar fi publicarea unei anumite inregistrari in perioada campaniei electorale, care inregistrare contine un anumit Ministru, care Ministru, cam beat si lovind o fetita in timpul unui accident rutier, si-a cam bulit sansele de a candida la orice functie publica, care functie publica e tinuta ‘in viata’ de aceasta inregistrare, care inregistrare e frumos si bine la STS si contine convorbirea balbaita intre Ministrul respectiv si un alt Ministru, sa zicem al Internelor. Frumos, nu? Mai ales ca accidentul a fost chiar un pur accident, dar omul si-a consumat absolut tot creditul politic incercand sa musamalizeze intreaga situatie. Iar pentru asta un anumit trust de presa i-a copt vreo 2 zile o campanie de linsaj mediatic pe care a si pus-o in actiune in ziua a treia. Care linsaj inca nu s-a terminat, daca e sa fie. Mai ales cand acea inregistrare, daca se stie de ea mai peste tot, ar putea sa re-apara. Dar, din nou, vorbim de teorii si posibilitati, pana la urma. Totul ar deveni dureros de real daca acel ministru ar ajunge, sa zicem, printr-un imposibil chin al sortii, intr-un tur 2 al unor alegeri locale.
Din surse educate aflu ca Domnul Adomnitei, surprins de ceva timp in postura de Ministru al Educatiei, isi face blog. Tot de ceva timp dansul candideaza pentru Primaria orasului Iasi, fapt ce n-are cum sa bucure decat pe elevii care scapa de el si, probabil, ceva mai putin pe ieseni. Hai sa va spun (mai mult din probabilitatea statistica decat din informatie clara in ceea ce-l priveste pe Adomnitei) povestea, asa cum o vad eu:
Blogul a devenit super-moda in politica romaneasca. Toata lumea buna are asa ceva. Nu conteaza ce e si cum se face, ideea e ca, daca esti politician, trebuie sa ai unul. Iar in obtinerea sa intervin o intreaga sleata de doritori de bine care incearca sa te pacaleasca in toate sensurile si aspectele tehnologiei, de la dezvoltarea unui blog pana la rezultatele pe care le genereaza.
De cele mai multe ori blogurile politicienilior sunt facute in interiorul partidului de catre vreun sclav platit cu salariul minim pe economie, IT-istul si baiatul bun-la-toate din cadrul organizatiei locale respective. Gicu, ca sa-l numim, are vreo 20 de proiecte IT, vreo 5-10 bloguri pe rol si vreo suta de politicieni idioti pe cap, care mai de care mai destept si mai atotstiutor. Face toate aceste lucruri pe 5-7, hai 10 milioane pe luna. Vine din Cuca Macaii si traieste in Bucuresti pe seminte si apa de la robinet. E dedicat partidului, politicianului care l-a adus la Bucuresti si, nu in ultimul rand, spera ca el insusi sa evolueze peste munca de un maro absolut pe care o preseaza. Gicu e constient de importanta comunicarii, de nevoia de centralizare a informatiilor si de faptul ca mesajul partidului trebuie sa fie unul unitar. Ca nu-l baga nimeni in seama e ceva secundar.
Se mai intampla la politicienii mai atotstiutori sa angajeze talent din afara. Folosesc termenul in sensul larg aici, sa ma intelegeti. Tot de un pustan raios e vorba, de vreun soricel cu tzeava de cartier si cu dorinte de prea-marire ceva mai ample decat cifrele de pe eticheta pantalonilor. Genul asta de jegos -coincidenta aici chiar e valabila- stie cate ceva despre internet si e destul de desteptut incat sa stie ca politicienii, pana la urma, nu cauta altceva decat sa-si mangaie ego-urile. Asa ca baiatul face si desface in asa fel incat sa intre pe sub pielea vreunui mai-mare mancator de maro din lantul politic, ziarist sau altceva -nici nu conteaza- si se arunca la preturile din piata -preturi generate de altii ca el, adica vreo mie, doua de euro pe luna pentru creatie si administrare.
De multe ori, genul asta de limbaci se aduna mai multi in mici firmulite de ‘consultanta’ si de marketing politic. Textul din oferta sa fie: va facem, va dregem, sinergia faptelor, virale, blog, consultanta de imagine, reactie rapida online, mancatorie cu aprobul dumneavoastra, carmaciul pus pe centru si in prim-plan, ma-ta si mama dumneavoastra, advertising, media, rss, etc. Intre 5,000 si 20,000 de euro, pentru dumneavoastra, ca ne cunoastem. Si se creeaza acea oferta pe ideea preconceputa ca blogul da bine, ca e necesar si important, ca genereaza dialog intre politician si electorat si ca va fi vazut. Prostul musca, evident, mandru si rotund ca e pe val cu o tehnologie din ’99 toamna si scena e deja clara.
Se face blogul, se roaga un alt coleg politician sa-l lanseze, informatia se plimba prin blogosfera si primele zile creste traficul la cateva zeci de vizite. Creste, prin indexarea Google-ului si prin postarile lingailor de imagine, la vreo cateva sute pe zi. Firmulitele, pe vreme de campanie, cel putin, intra frumos si baga comentarii, ori pro, ori contra, se injura intre ei si se ridica discursul politic asupra caruia politicianul de-abia daca s-a interesat. De obicei sunt prostioare retorice, pozitionari politice inutile sau declaratii din presa. E foarte important sa fie si cat se poate de fade, in linie cu politicianul. Aia mai cilibii sau cu relatii in presa scot si vreun viral, ca deh, era in contract -dar tot fara nuanta, mesaj sau directie clara. Banii sa fie sparti.
Dupa vreun an de zile vine jegosul la politician si-l anunta, fudul in fuduliile sale, ca blogul a atins un milion de afisari. Mama, super realizare! Sa fie anuntat si notat! Limbaciul evident ca nu-i spune ca acel un milion de afisari se traduce in cateva sute de vizite pe zi si ca doar cateva zeci de oameni citesc ultimele postari zilnic, dar nu asta conteaza, in definitiv, nu? Cum sa afle politicianul ca intreaga idee din spatele blogului e una proasta? Sau, mai rau, ca prin atenta sa manipulare a comentariilor, dialogul de pe blog este, practic, inexistent? De ce sa-si dea el cu piciorul la mia de euro luata aproape pe mokka din toata afacerea, mai ales cand el tocmai dezvolta cateva bloguri similare pentru alti politicieni? Ar fi idiot si s-ar confirma faptul ca habar n-are ce face, iar in Romania anului 2008 nu conteaza cine esti ci al cui esti, atata timp cat toata lumea saluta principiul sa manance si gura mea ceva.
Nu m-am referit in aceasta postare la oamenii care chiar isi fac treaba, profesionistii in comunicare si in marketing politic. Sunt putini, va garantez ca ii numarati pe degetele de la o mana. Se cunosc si singuri. Tot ce am scris mai sus este adevarat, se bazeaza pe persoane si intamplari reale, iar suma tuturor lucrurilor enuntate mai sus este una clara: prost sa fii, noroc sa ai. Iar daca esti politician, norocul vine de la sine. Daca esti Ministru al Educatiei si candidat la Primarie, mai ales atunci cand n-ai nici cea mai vaga sansa sa castigi, strategia ta de campanie trebuie neaparat sa contina si acel extra element perdant: blogul.
-MD
Nu am nimic impotriva domnilor Ioan T. Morar si Florin Iaru, desi consider ca exista un anumit fel de rautate permisa tehnologic in a discuta pe o tema complet banala (despre frustrarea bloggerilor) intr-un spatiu virtual mic, chinuit, meschin si slab-pixelat. E ca si cand ti s-ar da soarta unui bloc pe mana impreuna cu o teava subtire de pvc si, ca intr-un MacGyver original, ti s-ar spune sa te descurci. Dezbaterile din Cotidianul nu-si au locul in comentariile unui articol, sa fie clar. Mi se pare meschina intreaga poveste, iar dezbaterea, in sine, nu aduce nici un plus de valoare in afara unor generalizari banale.
Declaratia americana de independenta spune ca natura umana accepta suferinta raului, atata timp cat aceasta poate fi suportata. Ce e de suportat? Pai sa vedem. In 1989 se pune de un coup si apar la putere comunistii de rangul 2 si 3. Se infiripa si o opozitie slaba formata din ramasitele unor vremuri trecute, pre-comuniste si din disidenti. Si-o iau de la partidul-stat sub forma batelor de mineri. Se pun bazele unui stat ce tinde, macar declarativ, spre democratie. Comunistii care-l conduc habar n-au ce-i aia democratie sau economie de piata, o scalda glorios timp de 4 ani de zile intre Vest si Est si si-o iau cam de la toti vecinii.
In 1996, la presiuni externe si interne, castiga un cetatean din partea cealalta si formeaza o alianta pentru guvernare. Opozitia, acum la putere, nu numai ca are de curatat tot ce a lasat in urma partidul-stat, dar nici nu are parghiile sau cunostintele necesare sa conduca un sistem vechi si inradacinat in 50 de ani de Comunism/Socialism. Vede, printre altele, ca mecanismele partidului-stat sunt facute de asa natura incat sa permita coruptia si furaciunea. Incearca si ei. Si-o fura, iar cetateanul pleaca de la putere, dupa ce si-a dovedit incompetenta si a anuntat ca nu va mai candida. ‘Noua putere’ aproape ca dispare din punct de vedere politic. Schimbarile in societate sunt limitate, singurul plus vizibil fiind o mai clara directie de politica externa -inspre Vest.
Partidul stat revine in 2000, de data aceasta furand alegerile in stil si mai glorios decat inainte. Un exod in masa de emigranti, inceput de cativa ani, ajunge la 10% din populatia tarii. Coruptia, parvenitismul si nepotismul ajung la nivel de sfanta treime sub icoanele vechilor conducatori. La presiuni externe, generate de schimbarile incepute in era trecuta, se fura la vot o noua constitutie -ceva mai liberala si in linie cu unele cerinte straine. Lucrurile fiind ceva mai stabile si clare, incep sa vina si banii din strainatate in cantitati ceva mai mari, iar impreuna cu banii trimisi de expati, economia creste. Partidul stat are acum si succes economic si baza legislativa dupa care sa conduca nestingherit, atata timp cat exista si o majoritate in Parlament. Viitorul e clar.
Ca si Catarul din seria Fundatia de Isaac Asimov (Daca nu stiti despre ce vorbesc, imaginati-va pe Neo din Matrix, na. Dar urat.), apare un cetatean, fost membru in guvernul erei trecute si lider al unuia dintre partidele cazute in dizgratie. In 2004 acesta castiga prin votul negativ adresat clasei politice din acel moment si, in ciuda unui vot masluit de partidul-stat, formeaza o alta alianta a opozitiei. Realizeaza ca aceasta nu poate rezista pe termen lung. Cere alegeri anticipate. Nu le obtine. Se lanseaza intr-o lupta oarba, din opozitie, impotriva intregii clase politice, vinovati si nevinovati. Clasa politica, din nou in fata cascavalului atent bibilit de era partidului-stat, reactioneaza negativ. Il suspenda, dar dintr-o greseala tehnica, permite revenirea sa la putere. Un stat format exclusiv pentru a fi dominat de un singur partid cade in degringolada generata de trei partide incapabile sa formeze majoritatea necesara unei guvernari coerente. Intre timp, aproape tot ce tine de politica externa se rezolva, tara intrand in aliantele (si sub presiunea) Vestului.
In 2008 se tin alegeri, dar de data aceasta nici partidul-stat si nici fostele aliante ale opozitiei nu mai tin in fata electoratului. Se incearca din rasputeri gasirea unor candidati puternici care sa traga partidele dupa ei. Istoria lor corupta nu mai este o problema foarte mare avand in vedere ca toata lumea, si putere si opozitie, este corupta. Electoratul se rezuma la centrele dure ale partidelor, iar intrebarea principala este daca are sau nu Presedintele capacitatea necesara sa faca majoritatea ceruta cu 4 ani in urma? Raspunsul, evident, ca tot ceea ce s-a intamplat in istoria prezentata pe scurt mai sus, este ca… e, acuma vreti sa fiu si Mama Omida, cititi mai jos.
Am urmarit monologul tinut de Presedinte in seara aceasta la emisiunea Nasul. Interviu nu poate fi numit, sa-mi fie cu iertare. Il respect pe Basescu deoarece consider ca are caracteristicile unui alt tip de politician, dar cand vine vorba de responsabilizarea sa in fata electoratului, vazuta prin prisma a patru ani de neintelegeri si haos politic, ma tem ca pierde. Aceasta nu schimba cu nimic faptul ca partidul sau va avea, cel mai probabil, un procentaj excelent spre majoritar la alegeri sau ca el insusi se va bucura de inca un mandat de Presedinte. Acestea sunt realitatile ancorate de o clasa politica din care putini membri au inteles ca viata evolueaza (oricat de incet), cu sau fara acceptul lor.
Basescu reprezinta un alt tip de politician in sensul in care acesta este capabil, in contrast total cu alte fetze din politica damboviteana, sa se identifice cu anumite cerinte ale electoratului si sa para credibil atunci cand le prezinta. Acesta este marele lui atú, capacitatea lui de a prelua temele majore de discutie din cadrul societatii si de a le transforma in cauze politice personale. Acesta este, de asemenea, si motivul pentru care poate aduce o treime din tara la un referendum fara sa faca, practic, cine stie ce campanie. Nu trebuie sa fii absolvent de stiinte politice ca sa intelegi ca avem o constitutie inventata de un partid stat pentru binele sau si ca tranzitia a nascut mici monstruleti fara bani, dar avizi dupa putere. Din combinatia acestor doi factori apar 99% dintre problemele noastre, ca si popor condus. Problema noastra, ca si natie, e ca nici nu stim sa le dam peste bot atunci cand trebuie. Iar urmatoarele alegeri vor dovedi acest lucru cu prisosinta.
Orice alt politician, sa fi fost capitan pe Titanic, ar fi dat vina pe iceberg. Basescu da vina pe constructori de la inceput si, ca s-o dovedeasca, scufunda Titanicul. E doar o chestiune de nuanta, pana la urma… si poate ca avem nevoie sa ne scufundam ca sa ne trezim. Iceberg-ul e doar de show.
-MD
“Atunci cand in sirul evenimentelor umane devine necesar pentru un popor sa rupa legatura politica care i-a connectat si sa-si asume statutul de putere pe acest pamant, lacasul separat si legal pe care legile naturii si Dumnezeul naturii le-au oferit, un respect deosebit pentru legile omenirii cere ca ei sa declare cauzele care i-au impins spre separare.
Pastram aceste drepturi ca fiind din nasterea lor evidente, ca toti oamenii sunt creati egali si ca mostenesc de la creatorul lor anumite drepturi inalienabile si ca printre acestea se numara viata, libertatea si cautarea fericirii – si pentru ca aceste drepturi sa fie asigurate, guvernele sunt instituite printre oameni, derivandu-si puterile prin drept din acordul celor guvernati, plasand fundatia pe care astfel de principii si organizand puterile lor in asa fel incat sa le afecteze cat mai bine siguranta si fericirea. Prudenta, intr-adevar, va dicta cand guvernele de mult stabilite nu ar trebui schimbate din cauze usoare si puerile; si in functie de asta, experienta a aratat ca omenirea este mai bine disupusa sa sufere, atat cat raul poate fi suportat, decat sa-si croiasca o alta cale prin abolirea acelor forme cu care este obisnuita. Dar, atunci cand un sir lung de abuzuri si uzurpari, venind in mare parte din aceleasi motive, duce pana la urma la despotism, este dreptul lor, este datoria lor, sa renunte la un astfel de guvern si sa vina cu o noua garda pentru siguranta lor viitoare.”
Am avut un profesor in facultate pe nume Domenico Mazzeo. Era directorul programului de studii internationale, un concept relativ nou de confluenta intre stiintele politice, relatiile internationale, sociologie si istorie. In asta am si ‘majorat’ la Glendon. Mazzeo era un omulet de vreo 1,60 atunci cand se ridica pe varfuri. Si se ridica des. Imaginati-va un piticot de om, italian si folosind o engleza ciuntita, dar pasionata, gesticuland din maini cu acel gest clasic pentru natiunea sa, cu trei degete lipite deasupra palmei. Era imposibil sa nu-ti placa de el. Niscaiva tunisian de sange, avusese o viata interesanta si insista ca singura data cand trenurile ajungeau la timp in Italia era in perioada fascista. Imigrant, probabil, se identificase cu perioada respectiva din tineretea lui, tocmai ca sa poata deveni italian.
Imi aduc aminte cu drag de el pentru ca a fost singurul om pe care l-am intalnit care a sustinut faptul ca Machiavelli era, de fapt, un fel de redactor la Catavencu din zilele noastre. Printul lui Machiavelli era, asa cum ne preda Mazzeo, un misto total adresat membrilor familiei Medici, un tratat asupra propriilor lor tehnici de manipulare. Lucrarea, in sine, era atat de mult o apreciere sarcastica la adresa obtinerii puterii cat si un pamflet al carui unic contrast era gandirea democratica. Nu stiu daca omul avea dreptate sau nu, dar ideea e ca oferea o alternativa non-destructiva la un concept ubicuu in relatiile internationale.
Nu trag paralele intre sistemele de educatie din Canada si Romania pentru ca as zbura, cel mai probabil, afara pe usa Universitatii in secunda doi, mai ales cand aflu de cateva saptamani ca negrii si arabii sunt rai si ca albii sunt superiori si civilizati. Iar asta e bonus dupa semestrul trecut cand am aflat cum saracii chinezi nu stiau ce-i ala compas pana sa vina portughezii peste ei. Ma rog.. pana la urma ce stiu eu? Sunt doar un amarat de doctorand care plateste 60 de milioane pe an ca sa fie educat de altii.
Dupa ce a rezolvat absolut toate problemele legate de imaginea sa, Adrian Nastase s-a hotarat acum cateva zile sa abordeze problema esotericului. Asigurat de catre bufonul sau de curte, Dl Georgescu, ca s-a nascut sub o stea norocoasa si ca numerologia aferenta numelui sau este pozitiva, vechiul exponent al clasei nouveau riche au japcá cu rang de mare cavaler in rit de euro loveste fara mila in acea majoritate morala a Romaniei plictisite cunoscuta si sub numele de MISA.
“‘Nastase, atacat de MISA cu energii negative’. Articolul confirma, oarecum, ceea ce afirmasem si eu mai demult.” – AN
Cei din MISA, activi fiind si in blogosfera si deloc suparati de luarea in serios, au raspuns asa cum trebuie si era frumos unor oameni care ar lua de bun un indemn la numarat ouale. Sub titlul Adrian Nastase plange ca o fetita, yoghinii au raspuns dand de pamant cu Cavalerul Triturnic. Comentariile au curs garla pe bloguri si in presa, ambele medii fiind plictisite si fara prea multe subiecte demne de atentie.
Circul mediatic facand o spirala aproape perfecta in jurul subiectului, Nastase pluseaza si continua discutia internauta pe marginea integrarii in absolut, anuntand ca yoghinii erau, de fapt, suporterii lui Basescu si deloc reactionari la situatia politica din 2004. Practic, daca cineva se regasea in Piata Universitatii pe 12 Decembrie (data alegerilor), acela era in mod clar yoghin MISA, agent imperialist si element destabilizator.
“In 12 decembrie, se pare ca un numar destul de mare dintre ei [yoghini -n.m.] intentionau sa blocheze Piata Universitatii, si sa declanseze manifestatii de strada, pe modelul de la Kiev, daca nu s-ar fi anuntat un rezultat favorabil lui Basescu.” -AN
Finalul acestui scandal pornit de Nastase se soldeaza cu preluarea subiectului in toata presa centrala si raspunsul celor de pe blogul MISA, care ii sugereaza fostului Prim Ministru un tratament de dieta cu oua de prepelitza japoneza. Frumos, nu?
Hai sa invatam cum se face o manipulare in presa: Apar articole despre tine in presa de scandal cu subiecte despre trecutul si originile tale minoritare. Speriat de ele si bagand prea mult in seama propria imagine, le contracarezi alegand un subiect mai interesant din punct de vedere mediatic (sexul vinde cel mai bine) si te faci ca-l imbratisezi. O presa plictisita sare pe tine si te face de cacao, tu punctezi cu o sageata politica catre principalul tau adversar si toata lumea e fericita dupa o saptamana de show. Invataminte: Daca nu poti cenzura ce scriu altii, macar fa-te singur de cacao si controleaza-ti, astfel, imaginea.
Am primit un comentariu la un articol mai vechi, pe care as dori sa vi-l citez, in intreaga sa glorie:
“NoiceiNoi Spune:
March 20th, 2008 at 11:38 pm
la sectiunea Codex Politicus, in file-ul cu PSD ati “uitat” sa treceti blogul juniorilor TSD de la Cluj – http://www.noiceinoi.blogspot.com Sa speram ca acuma ne luati in “colimator”. Hai pa, portocaliilor…….”
Jeane,
Hai sa-ti explic un pic cum sta treaba. In primul rand ceea ce vezi tu pe site-ul asta e un serviciu gratuit oferit de mine, un lucru pe care nimeni altcineva, cu mintea luminata, nu l-ar face. N-ati stat voi 4 luni la rand sa va cautati blogurile voastre pe internet. Eu da. V-am facut eu un serviciu. Codex-ul are mai multe bloguri PSD-iste in el decat orice alt site de-al vostru, asa ca ideea ca eu as fi portocaliu cam cade odata cu inteligenta voastra.
Nici macar nu aveti autoritate pe Technorati, ceea ce se traduce prin faptul ca nu exista vreun site in lumea asta care sa va dea link voua. Cum, exact, vroiati sa va gasesc, cu shpiritsm? Nu am ‘uitat’ nimic, n-aveam cum sa dau de voi. Si in al doilea rand, chiar daca am de gand sa va adaug la Codex -mai mult din simplu reflex decat datorie, nu intrati in nici un ‘colimator’ din simplul motiv ca eu nu monitorizez magari.
Sictir, dar cu dragoste,
Politica&NewMedia
PS: Astept un comentariu sau un mesaj de scuze.
PPS: Tonomatilor.
Trebuie sa virezi un pic spre latura tampitzica a firii ca sa nu te prinzi de starea mass-mediei romanesti sau de faptul ca numai printr-un soi de accident chinuit reuseste aceasta sa fie obiectiva. E ca si cand as porni televizorul si i-as vedea pe Nistorescu, CTP si Ciutacu elogiindu-l in cor pe Basescu! Sa fim oameni, nu are sens sa ne miram sau sa dam crezare unei prese in ipostaza de Ecaterina Teodoroiu, martira a neamului si aparatoare a libertatilor noastre. Daca asta era cazul, aceasta ţipa cat o tineau plamanii din redactiile pline cu fum de tigara despre subiecte mai importante (exemplu cel mai bun fiind acela ca in timpul Summit-ului NATO nu sunt permise demonstratiile publice). Rating-ul, in schimb, nu se face din apararea cetatenilor ci din viol de babe, iar cum presa romaneasca se indreapta spre maturitate, cred ca Basescu n-a facut decat sa greseasca ora de emisie. Rating a asigurat pe toata durata weekendului, asta e sigur.
In acelasi timp, intr-un stat democrat si civilizat un Presedinte nu are voie sa-si foloseasca pozitia sa publica pentru a face comentarii de natura personala -sau sa critice presa. Okay, dar traim in Romania, o tara departe de a fi civilizata si numai accidental democratica. Care sunt sansele ca un comentator politic din tembelizor sa aiba tupeul necesar si sa coboare de la inaltimea fotoliului sau capitonat cu mari cunostinte nespuse, spunand adevaruri care l-ar zbura pe usa teve-ului in secunda doi? Care sunt sansele ca vom vedea in aceeasi cutie vorbitoare altceva decat posturari politice si un du-te/vino de pareri care sa nu faca altceva decat sa umple undele?
Si hai sa fim oameni din nou: Basescu a fost ales, la momentul respectiv, de catre cei care l-au vazut drept un rau mai mic decat Nastase. Aveam toate sansele sa traim intr-un partid stat si cu ciocu’ mic in anul de gratie 2008 daca se intampla sa piarda. De acolo pana la a spune ca este un personaj -chiar si politic- providential, e cale lunga. A comis niste greseli strigatoare la cer, a polarizat scena politica intr-un mod in care moderatii n-au avut de ales decat sa se alinieze unor percepte stupide, a expus constitutia ca fiind utila numai unui partid-stat si a reusit sa intoarca o societate civila si asa impotenta si inainte aliata intr-o hoarda de nebuni fara cap. A reusit toate aceste lucruri in timp record si va mai fi votat, cel mai probabil, inca odata pentru ele, tocmai datorita populismului sau si a capacitatii sale de a se identifica cu dorintele electoratului -un electorat care cere sange cald de politician sau dor de duca dintr-o tara disfunctionala.
Declaratia lui Basescu de astazi se poate traduce printr-un limbaj pe care am incercat sa-l evit pe acest site, dar care se apropie foarte mult de tengo cojones también. Si cum campania electorala a inceput, iar unul dintre scopurile mari ale oricarei campanii este sa prostesti poporul cu televizorul, omul n-a facut decat sa ne re-aduca aminte de acest fapt.
