Nu urmeaza o reteta sigura a succesului, ci mai multe sfaturi pentru ceea ce eu, cel putin, consider drept cerintele unui blog bun pe politica. Se presupune ca nu esti membru al vreunui partid politic.
- Fa-ti cateva relatii inainte sa te apuci de scris. Un cont personal de Facebook e bun pentru asa ceva, dar retelele sociale in general sunt un punct bun de pornire. Vezi fanii politicienilor, imprieteneste-te cu ei. Sansele sunt, oricum, daca intri in povestea asta cu bloggingul politic, ca ai ceva conexiuni in lumea respectiva. Daca n-ai, ti le poti face. Fii sincer, “Salut, sunt Cutarescu, ma apuc de un blog politic si vreau sa te cunosc.” E in interesul lor sa te atraga de partea lor. Activistii de partid sunt, in special, usor de cooptat.
- Citeste stirile politice. Aboneaza-te la cat mai multe fluxuri, bloguri si surse. Informeaza-te inainte sa scrii din cel putin 2 ziare centrale. Nu aborda teme locale la inceput, concentreaza-te pe politica mare. Nu posta stirile deja existente in mass-media. Analizeaza, comenteaza, dezbate. Daca n-ai “surse”, scrie la bunul simt. 90% dintre cititorii tai oricum n-au facut efortul tau de a se informa din mai multe surse. De aceea te si viziteaza. Nu face, insa, eroarea de a crede ca rolul tau este de a informa. Tu doar iti expui parerile. In functie de cat de “bune” sunt, vei avea si vizitatori care se vor identifica cu ele.
- Stabileste-ti foarte clar preferintele politice. Accepta ideea ca e super-nisa, populata de o multime de oameni pasionati. Nu sari din prima in barca vreunui partid si nu prelua stirile altora fara sa cercetezi. E important sa-ti pastrezi optiunile deschise, indiferent de directia pe care o apuci in scris. Nu te lasa tonomatizat de niste prosti. In majoritatea cazurilor, ai de-a face cu politicieni care nu inteleg ce-i ala internetul, ori cu argati de-ai lor care te folosesc in scopuri proprii.
- Scrie cu putere, critic, dar lasa injuraturile pentru altii. Nu uita ca nu te plateste nimeni sa scrii, ca nu esti altceva decat un pustan care publica pareri personale pe un blog. Cativa te vor supraestima, multi nici nu te vor baga in seama. Alege 4-5 alti bloggeri de talia ta si incearca sa cresti impreuna cu ei prin cross-linking. Expune, daca trebuie, ipocrizia celor mari, dar strict pe nisa ta si intotdeauna lasand loc de buna ziua: Cutarescu spune asta, eu nu sunt de acord si uite de ce. Asta e o treaba pe care multi -inclusiv eu- o strica la inceput.
- Asteapta-te la cel putin 2 ani de mediocritate si nerecunoastere. Nu te implica in campaniile electorale de partea vreunui partid, nu te baga in niciun aranjament financiar cu partide sau companii de marketing politic (cel putin nu-ti implica blogul in ele, tu esti liber sa faci ce doresti). Pastreaza independenta blogului tau si vei avea rezultate mai bune pe termen lung. Nu adauga clipuri sau muzica la postari, nu linka catre idiotenii si foloseste imagini din domeniul public, pe cat posibil. Dezbate, critica si ataca ideile, nu oamenii. Posteaza de cel putin 3 ori pe saptamana.
Adrian Cristea scrie despre creativitatea din blogosferă şi ce înseamnă aceasta, atunci când ai de-a face, la fel ca în orice altă situaţie din România, cu un sistem relativ închis, format deja în jurul unei clici de interese. Mă rog, sună prea avansat, aşa că mă rezum la a spune: E naşpa când n-ai cu cine. Şi oferă trei exemple în ceea ce el defineşte drept “căcat”:
1. Kartell-ul bloggerilor destepţi. Aici Adrian se referă, cel mai probabil, la reţeaua de bloguri generice create în jurul a câteva nume ‘mari’ şi care, aparet, fixează sau impun un monopol pe piaţa de advertising. Îi ştiţi. Pe mine nici nu mă mai interesează subiectul, a mea scriere n-a fost niciodată pe bani şi nici n-am acceptat reclame pe blog, aşa ca punctul meu de vedere este complet paralel. Că domnii în cauză funcţionează în haită şi mercantilist, de parcă traficul ţărişoarei ar fi limitat şi, deci, trebuie împărţit numai între ei îmi este, de asemenea, paralel.
2. Partea socială a experimentului de blogging. Am fost la un singur eveniment bloggeristic, mai exact întâlnirea cu Iliescu. A fost o laie şi mi-am promis că n-are sens să-mi bat capul cu astfel de prostioare. Simplul fapt că unii bloggeri stăteau să fie pozaţi, să fie văzuţi acolo, m-a lăsat rece. Nu mă interesează să-l cunosc pe Bulă cu Blog. Am frustrările mele, să le mai aflu şi pe ale altuia, sub presiunea fitzelor, e chiar prea mult. Pe cei pe care i-am cunoscut în realitate îi consider un cerc închis şi pornesc de la ideea ca-mi sunt prieteni în viaţa reală şi bloggeri numai secundar. În rest, ziua în care mă duc la un eveniment de cârnaţi precum majoritatea serilor sociale de care am mai auzit este şi momentul în care o să ştiţi că am trecut la alte plăceri de ordin non-hetero. Şi nu că aş avea ceva cu Zoso, e chiar frumuşel, dar îmi prefer banii daţi pe ceva de calitate.
3. Filmuleţul lui Peşte Prăjit. Orice om cu minte în cap, după cum s-a şi văzut, ar fi recunoscut onania (pentru cititorii mai inculţi, înseamnă labă) pe care a reprezentat-o acel spot. Au început, probabil, de la o idee bună, site-ul pentru care l-au făcut (din câte am înţeles, oricum), adică votezi.ro, fiind în sine unul cu mai multe puncte de vedere. Aşa că şi sensul spotului original a fost deturnat în favoarea statului pe gard. Că majoritatea feţelor apărute prin acel spot erau de ciudaţei, mă rog, nu e treaba mea. Tipa mergea, recunosc, dar am cam îmbătrânit şi nu mai poftesc de mult la minore. În rest, cam zero interes pentru o haită al cărei target îl reprezintă tinerii. Şi se duc tinerii la vot cum se duce Arhi la epilat. Aşa că.. din nou, n-are sens discuţia.
Eu l-am înţeles pe Adrian şi ce vroia să spună, dar ideea este că natura blogului atrage după ea şi audienţa pe care ţi-o vrei. Eu am pornit cu o idee cretinoida acum un an de zile, de exemplu, şi momentan îmi merge briciuleţ, în măsura în care a) nu sunt ziarist şi b) nu am ţâţe. Ce ar trebui să-l surprindă pe Adrian, din punctul meu de vedere, cel puţin, este faptul că bloggerii care vor să informeze şi să prezinte un punct de vedere valabil nu au acces egal la informaţii cu ‘colegii’ lor de jurnalism vechi. Iar cu sursele.. cam la fel spre slăbuţ. Asta nu vine din faptul că suntem mai proşti decât Şutu, Buble sau Ciutacu, pentru a numi doar trei stele din răsăritul blogo-jurnalismului de calitate. Nu! Vine din faptul că unii jurnalişti îşi folosesc blogurile în scopuri personale, dar beneficiind din plin de poziţiile lor în trusturile respective. Ori aşa ceva chiar este o măgărie şi atacă ceva cu mult mai important decât prostioara de filmuleţ făcută de nişte tinerei nefutuţi: Fără impresii legate de ce ar trebui să fie jurnalismul, chestia asta chiar rupe credibilitatea ziarelor în bucăţele.
Mă rog.. fiecare cu fixurile lui. Ideea este că încă trăim într-o perioadă în care nu este prea greu să evoluezi în blogging. Cu lovelele e încă la început treaba, dar va creşte. Până atunci, bagă conţinut de calitate şi îţi vor veni, încet, încet, toţi ciumeţii pe care ţi-i doreşti.
Şi dacă nu, există oricând jurnalismul.
-MD
Mi-a plăcut postarea lui Merlin. Totul este subiectiv în lumea blogging-ului, dar există o diferenţă între subiectivismul cititorului şi cel al scriitorului, dacă mă înţelegeţi. Şi iată regulile, în romană:
1. Blogurile bune au o voce
2. Blogurile bune reflectă un interes concentrat
3. Blogurile bune sunt un produs al “interesului în timpul de atenţie”
4. Blogurile bune (postarile bune) sunt scrise în paragrafe
5. Non-postarile bune din bloguri au stil şi atenţie dedicată
6. Blogurile bune sunt ciudate
7. Blogurile bune te fac să vrei să-ţi începi şi tu unul
8. Blogurile bune ‘incearca’
9. Blogurile bune ştiu când să-şi încalce propriile reguli
Clarificari in postarea originala. Mişto. Ţin cel mai mult la punctele 1, 4, 6 şi 9, deoarece acestea sunt şi lucrurile cu care m-am luptat în ultima vreme. Încă trebuie să definitivez imaginea online a acestui blog, iar exemplul cel mai bun pe care-l pot da în sensul ăsta este Turambarr, care avea postarea zilnică ‘O ţâţă pe zi’. Băi, era ceva -şi încă, mi se pare, este.Ştiai că are chestia asta zilnică, indiferent de faptul că nu avea absolut nicio utilitate. Ştiai că-i al lui Turambarr. Probabil că o să scriu mai mult pe temă în curând.
