Nu ma puteti acuza ca nu fac lucrurile interesante. Pe scurt, trebuia sa ma mut de la hosterii vechi pentru ca raportul calitate / pret era mult prea mic. Am revenit la vechiul hoster de acum multi ani, la o zecime din pret. M-am gandit ca ar trebui sa schimb si look-ul site-ului, iar grafica reprezinta, in mare, creatie proprie. Am facut si pasul de a cumpara tema Thesis, care reprezinta un Vigilance al bogatului, cu ceva mai multe optiuni. Ma rog, Vigilance era tema veche, facuta ca sa copieze Thesis, dar diferentele sunt enorme. Eu nu prea stiu css sau php, asa ca e cam complicat sa ma arunc in refaceri de site fara ceva serios la dispozitie care sa ma ajute macar in primii pasi. Tema asta isi face banii. Mai am eu cateva retusuri la site, dar, in principiu, vreo trei luni de zile cu ce vedeti va multumiti. Na!

In rest, nici n-am avut timp sa ma uit prea mult la scena politica locala. Din ce-am inteles, reforma in PDL a cam murit in fasa, iar Crin Antonescu paseste grabnic inspre presedintia PNL. La PSD nu stiu ce se mai intampla, urmeaza congresul extraordinar din cate am inteles. Cel mai probabil se penduleaza intre pastrarea lui Geoana in rolul de prost de serviciu, cu Nastase venind tare din spate in rolul de Presedinte Executiv. Diaconescu e prea finut, s-ar parea. Cam asta e.. Si ninge, dar, ma rog, nu trebuia sa va spun eu asta. Domnul Chiliman nu mai primeste votul meu cate zile oi avea. Pe Oprescu oricum nu l-am votat, asa ca nu-mi pasa, astept sa treaca prostia bucurestenilor care l-au votat. Sper sa inghete.

In cazul in care va intrebati, da, chestia de sus a fost modelata dupa cryptexul din Codul lui Da Vinci. Am si citit cartea! Si Fortareata digitala! Si vazut filmul Ingeri si demoni! Nu sunt fan Dan Brown, dar cu Da Vinci nu glumesc

Am citit declaratia de presa a domnului Basescu pe tema instalarii de “capabilităţi terestre de interceptare” pe teritoriul Romaniei si am mici neclaritati cu privire la utilitatea acestora. Anuntul facut astazi este clar unul politic, in contrast cu impresia lasata de acest articol din Revista 22. Concret, imaginea transmisa este ca, daca Iliescu a vrut sa aduca rusii peste noi, Base ii tine departe. Nu stiu cat de corecta este analiza mea, dar mi-ar placea sa cred ca declaratia Presedintelui previzioneaza o miscare geopolitica structurata a Statelor Unite, si nu este doar un anunt aruncat in timpul congresului PSD.

Neclaritatea pe care o am priveste mentionarea cuvantului “balistic” de trei ori in declaratia Presedintelui. Dupa cum probabil stiti, administratia americana a facut un prim pas in rapprochement-ul cu Federatia Rusa in luna septembrie a anului trecut, atunci cand a anuntat ca renunta la planurile originale ale Presedintelui Bush de a instala interceptoare cu raza lunga de actiune in Polonia si Republica Ceha. Inca-ministrul apararii, recte Secretarul Apararii Robert Gates, un fel de Melescanu al bogatului, a declarat atunci ca pericolul pentru Europa si pentru interesele americane de pe vechiul continent il reprezinta rachetele cu raza scurta sau medie de actiune, care pot fi combatute mult mai usor cu un sistem dinamic de radare si interceptoare bazate pe navele de razboi din Mediterana. Problema au reprezentat-o intotdeauna lansatoarele de rachete care pot face doua lucruri: sa lanseze interceptoare care sa prinda alte rachete din zbor SAU sa lanseze rachete care sa prinda orase la aterizare. De aici se intelege si disperarea rusilor pe tema instalarii unor rachete cu raza lunga de actiune. Obama a intors-o ca la Ploheshtee si a zis ca e mai bine sa se puna rachete Patriot in Polonia (care bat cam 170 de km) si un interceptor, doua Aegis care sa pluteasca prin fata Levantului. Sistemul Aegis combate rachete balistice cu raza scurta si medie. Asta acopera cam tot ce poate veni dinspre Orientul Mijlociu.

Daca intrati pe Google Earth sau va uitati pe o harta, intr-adevar, exista o gaura destul de serioasa in scutul antiracheta care ar fi usor umpluta de un sistem de interceptoare plasat prin zona noastra. Problema este ca balistica doare, in sensul ca ne trebuie niste rachete care sa fie amplasate al dracului de bine incat sa nu suparam pe nenea Putin si, in acelasi timp, sa ofere destula acoperire pentru toata tara noastra si tarile NATO imediat la vest de noi. Ar bate cam 200 de kilometri, ceea ce ar insemna, in paralela paranoiei rusesti, ca ucrainienii nu vor fi foarte fericiti. Un lansator de rachete lanseaza un interceptor care bate 200 de km. Ar putea, teoretic, lansa si o racheta balistica cu raza scurta de actiune. Iar aia are 1000 de km. De la Timisoara la Kiev sunt cam 800. Tare mi-e ca undeva, la o masa mare, soarta Ucrainei tocmai s-a stabilit. Nu este o amenintare fata de Rusia, asa cum a spus si domnul Basescu. Ba chiar ajuta la clarificarea noii situatiuni geopolitice europene.

Este sezonul de reforma al partidelor politice, sub egida descoperirii apei calde. Victor Ponta vine cu o lista de propuneri care mie, cel putin, mi se par de bun simt pentru orice partid, nu numai pentru PSD. Miron Mitrea le comenteaza pe blogul sau. Impreuna, cei doi transmit ideea ca PSD-ul se poate reforma, in masura in care, odata cu apropierea congresului partidului, ambii isi doresc pozitii in conducerea marelui rosu. Cu toate acestea, nu sugerez o lectura serioasa a documentul domnului Ponta, deoarece sesizez, in cadrul punctelor reformiste, un mic joc de imagine din partea sa. Mi se pare un exercitiu de inutilitate citirea lor, ba chiar o jignire adusa tuturor celor care stiu, la fel de bine ca si dansul, ca partidele politice din Romania nu functioneaza pe vreo baza de autoperfectionare. Documentul publicat de domnul Ponta ar servi, poate, la inceputurile unui partid politic fara directie, si nu in siajul unei istorii atat de brutale fata de aparentul sau electorat. Mentionez, pe aceasta cale, faptul ca Presedintele de onoare al PSD a chemat nu numai minerii, dar si tancurile rusesti acum vreo 20 de ani. Cu astfel de evenimente in trecut, reforma s-ar face mai usor cu un prim pas spre pubela.

Cu toate acestea, domnul Ponta este un politician tanar. Nu neg faptul ca gandeste altfel decat unii dintre colegii sai, care sunt inghetati in proiect de mai bine de o decada. La fel de sigur sunt, insa, ca dansul va ramane in PSD, chiar si in lipsa unor reforme structurale in cadrul partidului din care face parte, dand din umeri neputincios la imaginea formata dupa aceste alegeri. Evident ca documentul sau nu poate fi ignorat in interiorul PSD, la fel de evident cum acesta va fi, probabil, votat si acceptat, ca maculatura, la urmatorul congres. Daca acceptam ideea ca orice structura de marimea si puterea PSD-ului nu se poate modifica peste noapte, atunci poate chiar putem sa-l aplaudam pe domnul Ponta pentru activitatea prestata de autodeclarat reformator. Trebuie, odata cu acest fapt, sa-i conferim dansului si domnului Mitrea, degraba alipit la orice idee aducatoare de imagine buna, dubioasele beneficii ale apartenentei la PSD si sa speram ca, in linie cu sperantele legate de partid, si dansii se vor “reforma” in 22 de puncte. Nu ma repet in legatura cu directia, atata timp cat cei doi accepta jocuri de imagine, in lipsa capacitatii de a performa schimbari ceva mai dure, de fond.

Chinezu (iar ma iau de el, dar va asigur ca merita!) scrie cu bunul simt caracteristic despre conturile de twitter ale statului (recte MAERomania si Politia Capitalei). Pe scurt si pe buna dreptate, omul nu e multumit de faptul ca cei din spatele conturilor nu reduc discursul oficios la limitele impuse de mediu. E twitter, ai 140 de caractere mari si late, nu poti sparge patru tweet-uri pe o polologhie despre vizita unui ministru la nu stiu ce summit. Da, e MAE, nu e ca si cand il poate numi pe Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi “Teddy M”, iar summit-ul nu-mai-stiu-care-dar-numele-e-lung-si-plictisitor drept “chermeza de top”, desi ar fi haios. Dar situatia e cu mult mai complexa si tine, la fel cum spune si Cristian, de sef.

Chiar aseara discutam cu cineva pe tema si spuneam ca, in majoritatea cazurilor, diferenta intre un pachet intreg de produse si servicii de politica online la cheie pentru un politician si un efort mediocru din partea unui consilier de-al omului este nula. De cele mai multe ori o sa va treziti cu un blog de mare politician care va arata ca ultima reduta a internetului din 1999 toamna. Vina e impartita: e de vina politicianul care habar n-are ce inseamna online-ul, da-l vrea pe rosu cu verde, in picatele, daca se poate; sunt de vina consilierii acestuia, pentru ca sunt pupincuristi si zic da la orice aberatie de-a lui; in sfarsit, de vina e ala care-i face site-ul, pentru ca n-are tupeul sa-i spuna clientului ce trebuie, de fapt, sa includa produsul. De aceea revin si spun: diferenta intre un produs facut la cele mai inalte standarde si unul realizat pe genunchi este nula, in ochii politicianului-client in Romania. E pacat, e prostesc, macar unul din tot lantul acesta al slabiciunii umane ar trebui impuscat, dar asta-i situatia.

Sincer, nu stiu care-i situatia la MAE sau la Politie. Cel mai probabil, un angajat tanar si ceva mai cilibiu, cel mai probabil din lipsa de ocupatie si doritor de afirmare, a tras de maneca un superior si l-a facut sa inteleaga, in limbajul clasic neandertal, ca ug buga luga twitter bun. Iar superiorul, fara sa-i pese exact ce inseamna twitter, ce face el sau daca are puncte la carnet, a dispus sa se faca, mandru ca i-a venit ideea; ca, sa ne intelegem, resursa umana e sclavie, iar inteligenta pericol.

Exista si exceptii: politicieni sau organizatii politice populate de oameni absolut normali si decenti, oameni care te asculta si spun: okay, facem asa. Dar sunt putini, sub 10%.

Raspund Chinezului la provocarea legata de rutina de blogger. Indiferent daca am fost angajat sau nu, in ultimii doi ani si ceva, de cand am blogul (si fac doctoratul), am folosit Google Reader ca principalul mod de legatura cu blogosfera. Dimineata si seara, v-am citit. Spun v-am citit pentru ca majoritatea traficului de pe Codex vine de pe alte bloguri, nu prea m-am zbatut sa fac reclama site-ului acesta, din motive personale si obiective. Dimineata deschid reader-ul, am blogurile pe care le urmaresc in mod constant. Dau ’share’ articolelor care imi plac sau care mi se par adecvate unui schimb de idei inteligent. Apoi iau la rand blogurile ziaristilor, dau ochii peste cap la cativa idioti si tonomati care ar trebui impuscati, citesc pe cei care nu sunt in topul intereselor mele, dar merita, oricum, cititi. In final, iau la rand folderul de Generici din lista de Reader, unde am cativa bloggeri buni, dar care nu scriu intotdeauna pe teme politice. Ma hotarasc repede daca evenimentele zilei merita sa ma forteze sa citesc si blogurile politicienilor, atent aranjati in aplicatie dupa partidele respective. De cele mai multe ori, click-uiesc pe “mark all as read”, adica ii ignor. Scriu rar in timpul zilei, ori pentru ca n-am timp, ori pentru ca trebuie ca intreg ciclul mediatic sa se termine, pentru a avea o imagine de ansamblu mai buna. Pe seara, inainte sa scriu, reiau toti pasii descrisi mai sus. Fac asta zilnic de 2 ani si ceva. Cica diferenta dintre un nebun si un om sanatos la cap este ca nebunul face intotdeauna aceleasi lucruri, asteptandu-se la rezultate diferite. Oi fi nebun.

In afara de asta, am pe bara Firefox-ului cateva site-uri pe care le vizitez in mod constant, in afara de Reader: Fark, Christian Science Monitor, The Atlantic, The Economist (cand era gratis, sa-i ia dracu’), apoi Gandul, Romania Libera, Evenimentul Zilei, Hotnews. Urmeaza cateva site-uri de grafica 3D, CG Talk si Renderosity, din vremurile in care faceam si eu asa ceva. Am si cateva site-uri de benzi desenate, CAD, VG Cats si Penny Arcade; apoi site-ul FSPub, un site de DEX, diacritice.com, pentru ca nu pot sa scriu cu diacritice, Google Translate pentru cand mintea nu vrea sa iasa din logica straina; apoi mai exista reteaua Gawker, mai exact site-urile io9, lifehacker si gizmodo. Twitter-ul functioneaza din Firefox, iar uneori, cand imi aduc aminte, mai bag link-uri pe contul de Facebook al site-ului.

Cand am vazut tot ce era de vazut pe toate aceste site-uri, in ziua respectiva, iar timpul pe care-l pierd pe ele nu sare de vreo ora si ceva pe zi, cred, atunci, pe seara, ma pun pe scris. Si incerc intotdeauna sa scriu altceva si din alt punct de vedere decat au scris altii. N-am vrut niciodata sa repet approach-urile altor bloggeri sau ale mass-media. Am zile in care nu am ce scrie, sa moara bibi. Atunci mai bag stiri externe sau vreun clip politic, niciodata idiotenile sau muzica de Youtube pe care unii le pun pe bloguri, pentru a le creste -sanchi- traficul. Imi vine sa va omor cand le vad pe Reader. Dar va citesc, oricum, intru libertatea noastra, a tuturor, de exprimare.

In ciuda atentiei recent acordate de catre echipa de imagine a domnului Voiculescu, am fost destul de cuminte si am luat-o, mai mult, ca pe o apreciere din partea unor consilieri si nu a mogulului maximus. Nu pot spune ca nu m-au surprins, chiar placut, dar cum nu sunt obisnuit cu genul acesta de aplauze la scena deschisa, am zis sa stau in banca mea. Ultima postare a domnului Voiculescu, insa, ma impinge sa comentez. Este atat de naiva, incat ori site-ul a fost atacat de Remus Cernea si de miscarea pacifista, ori, pur si simplu, se transmite ceva care este mult peste capacitatea mea de intelegere. Dansul sugereaza Alianta Social-Liberala, o structura cu un guvern din umbra comun, capabila sa tina piept, s-ar sugera, PDL-ului.

Ce ne transmite noua, muritorilor de rand, domnul Voiculescu in articol? In primul rand, sadeste panica. Trebuie nearapat si imediat facuta aceasta uniune, altfel murim cu totii! Cam asta pare sa-i fie mesajul, intr-o perioada destul de delicata pentru cele doua partide si jumatate care se afla in afara guvernarii. E groasa, fratilor, trebuie sa ne unim fortele, ca altfel nu-i dam de cap. Desi stau si ma gandesc, fara sa mai iau in calcul ideologii si alte asemenea frumuseti fara greutate, ce sens ar avea o astfel de uniune, in situatia in care opozitia este tot opozitie? PNL si PSD-PC sunt unite oricum de aceleasi interese, in acest moment, ca partide. Ca presteaza in opozitie cam cum se descurca PDL-ul la putere, adica prost, e secundar. Anuntul unei lupte duse pana la moarte, in masura in care cele doua partide se pot uni ar avea, deci, o doza de noima, dar de la o coincidenta a procesului democratic si pana la a rescrie cartea in domeniul prostitutiei e drum lung.

In al doilea rand, domnul Voiculescu identifica PDL-ul ca adversar. Ii da fata si, prin asta, se legitimizeaza pe sine. Nu stiu daca se asteapta ca tocmai dansul sa conduca aceasta unire intre partide, chiar doar la nivel tactic, dar parerea mea in acest sens este ca suntem martorii unui prim pas intr-o serie de idei a caror concluzie se pierde in necunoscut. Domnul Voiculescu isi doreste nu numai supravietuirea, dar si o victorie tarzie. Mai mult, se aseaza intr-o asemenea postura incat sa devina liderul providential pentru doua partide, nu doar unul, persoana care sa lupte acolo unde, adevarul fie spus, PSD-ul are lideri corupti, iar PNL-ul lideri prosti. Bref, domnul Voiculescu incearca sa se rebranduiasca. Asa ca zic si eu, fara sa stiu prea multe: N-ar fi mai simplu, ba chiar mai categoric, din punct de vedere politic, in loc sa se chinuie cu sagetile si trandafirii pe balanta, sa treaca domnul Voiculescu la PDL?

Anyway, I keep picturing all these little kids playing some game in this big field of rye and all.  Thousands of little kids, and nobody’s around – nobody big, I mean – except me.  And I’m standing on the edge of some crazy cliff.  What I have to do, I have to catch everybody if they start to go over the cliff – I mean if they’re running and they don’t look where they’re going I have to come out from somewhere and catch them.  That’s all I do all day.  I’d just be the catcher in the rye and all.  I know it’s crazy, but that’s the only thing I’d really like to be.  ~J.D. Salinger, The Catcher in the Rye.

Deputatul Alina Gorghiu publica ieri un articol pe tema reviziei tehnice a PNL-ului, mai exact de “regasire morala si axiologica” pentru partid. Ideea lungului paragraf, frumos scris, de altfel, este ca arcasii necesita regasirea electoratului cu nevoi punctuale si auto-modelarea pe baza acestora. N-as vrea sa fiu ratuacios, dar textul, pe scurt, imi suna a ceva de genul: “Fratilor, astia s-au trezit!” Uitandu-ma la miscarile din piata, apropo de congresele marilor partide si de non-asteptarile pe care le avem de la ele, povestea ma face sa ma simt de parca abia acum s-a descoperit ca, in politica, de la  robinetul democratiei curge si apa calda, iar eu sunt unul dintre beneficiarii ei.

Mai mult, PNL trebuie sa urmareasca permanent tendintele din societate, noile teme de discutie si interes, si sa se pozitioneze fata de ele. Lipsa unui raspuns la problemele micro-grupului duce, ca prima reactie probabila, la absenta de la vot.

Mi se pare un truism, pana la urma: daca omul nu se simte reprezentat, nu merge la vot! A fost nevoie de 20 de ani ca sa va prindeti, fratilor? Cu tot respectul pentru Dra Deputat, dar dupa 20 de ani de -sanchi- democratie reprezentativa va treziti ca nu reprezentati pe nimeni si ca ar trebui, totusi, s-o mimati nitel, macar in speranta supravietuirii? Si da, persoana care a scris textul are dreptate, ideea este ca, vrut sau nevrut, o societate se regrupeaza in functie de triburi de interese, dar restructurarea unui partid pe o fundatie supreda mi se pare inutila. Privind, cu inteligenta din dotare, bineinteles (pe care n-am considerat-o niciodata ca fiind stelara), intamplarile ultimilor ani, parerea mea este ca democratia in aceasta tara a fost un fel de experiment impus, o idee servita pe tava unui popor care cu greu putea fi scos din starea de nespalati si care a acceptat-o ca pe ultimul sampon Palmolive. Noi, ca alegatori, nu am inteles ca democratia e facuta din interesele noastre. Nici nu prea aveam de unde, nefiind pregatiti de o asemenea povara de responsabilitate. Am avut-o, in toti acesti ani, iar de fiecare data cand nu ne-a convenit ceva, ar fi trebuit sa inconjuram, frumos, sediile democratiei noastre reprezentative si sa nu-i lasam pe cei dinauntru sa iasa pana nu fac ca noi. In schimb nu s-a intamplat asa ceva. Sunt si eu la fel de resemnat si de vinovat pentru aceasta situatie. Dar trebuia!

Da, partidele trebuie sa se zbata si sa-si reprezinte votantii. Dar stau si ma uit la politica din ziua de azi si vad lupte in toate cele trei partide mari pentru reforma, de vreun fel sau altul, si ma gandesc, in idealismul meu prostesc, ca, la fel ca democratia noastra putreda, venita de sus in jos, si partidele, bate-le vina, se hotarasc, deodata, sa ne reprezinte; tot de sus in jos. Dar pe noi ne-ati intrebat, fratilor, daca mai vrem sa ne reprezentati?

Cristian imi trimite o provocare cu privire la motivatia pentru care as iesi in strada. Am scris pe tema acum cateva luni, spunand ca, pe mine, cel putin, nimic din starea mea naturala si prezenta nu m-ar indemna la o astfel de actiune.

…as spune ca tocmai aceasta responsabilitate individuala  ne lipseste, ca simtul proprietatii este principala lipsa in existenta noastra. Ca sa-ti lipseasca, trebuie sa-l ai, sa te nasti cu el. Si abia acum ne trezim la el, in marea noastra majoritate. Si mi se pare ca istoria ultimilor 20 de ani a fost tocmai asta, zbaterile unei clase (pardon cvasi-marxismele) de oameni in a-si retine pozitia in societate. Cu totii am incercat sa urcam pe scara valorica a societatii, cautand, asa cum spun unele documente, “viata, libertate si cautarea fericirii.” Asta e, pana la urma, rezultatul acestor ani. Ce dorinte avem de la o clasa politica care s-a dezvoltat in aceste timpuri? Ce putem cere de la noi insine, atunci cand nici noi nu suntem siguri apropo de drepturile inalienabile pentru care am iesi in strada?

Cred ca am fi o mult prea pasnica turma de oi, si ca am inghiti mult prea multe abuzuri. Si spun asta deoarece am inghitit, deja, mult prea multe, timp de 20 de ani.