Un îndemn la democraţie feroce

Cristian imi trimite o provocare cu privire la motivatia pentru care as iesi in strada. Am scris pe tema acum cateva luni, spunand ca, pe mine, cel putin, nimic din starea mea naturala si prezenta nu m-ar indemna la o astfel de actiune.

…as spune ca tocmai aceasta responsabilitate individuala  ne lipseste, ca simtul proprietatii este principala lipsa in existenta noastra. Ca sa-ti lipseasca, trebuie sa-l ai, sa te nasti cu el. Si abia acum ne trezim la el, in marea noastra majoritate. Si mi se pare ca istoria ultimilor 20 de ani a fost tocmai asta, zbaterile unei clase (pardon cvasi-marxismele) de oameni in a-si retine pozitia in societate. Cu totii am incercat sa urcam pe scara valorica a societatii, cautand, asa cum spun unele documente, “viata, libertate si cautarea fericirii.” Asta e, pana la urma, rezultatul acestor ani. Ce dorinte avem de la o clasa politica care s-a dezvoltat in aceste timpuri? Ce putem cere de la noi insine, atunci cand nici noi nu suntem siguri apropo de drepturile inalienabile pentru care am iesi in strada?

Cred ca am fi o mult prea pasnica turma de oi, si ca am inghiti mult prea multe abuzuri. Si spun asta deoarece am inghitit, deja, mult prea multe, timp de 20 de ani.