Reforma editată a partidelor

Eu, unul, privesc de departe ce se intampla in PDL si in PSD zilele acestea, fara sa profesez un “interes analitic” sau o “atentie pedagogica” (exprimarea cu nasul pe sus ii apartine lui Sever Voinescu) asupra evenimentelor.  Chiar nu ma intereseaza! Ba, mai mult, consider ca schimbarile sunt de imagine si nu de fond. Povestea cu transformarea PDL-ului in Partidul Popular e destul de veche, iar aici chiar vad noua clasa de intelectuali portocalii construind o structura pe vestigiile ideologice ale lui Valeriu Stoica. Este normal ca un partid de marimea PDL-ului sa aiba o directie ideologica si un statut clar, desi cu ce vor schimba aceste lucruri realitatea politica actuala nu reprezinta o cunoscuta. Si atunci cand spun realitatea politica actuala, nu ma refer la raportul de forte din Parlament, la ultimele alegeri sau mai stiu eu ce situatie din cadrul establishmentului. As fi folosit termenul ‘asezamantului’, dar mi s-a parut riscant. Nu! Vorbesc despre natura umana, despre politicienii care compun partidul si despre faptul ca realitatea este formata din alte aspecte, mult mai complexe si de neclintit. Daca intelectualii PDL-ului au in vedere evolutia Partidului Popular, o strategie de fond care sa serveasca nu gruparilor de interese din interiorul partidului, ci vreunei structuri vag academice cu acelasi nume, atunci glorie lor pentru faptul ca au continuat mascarada mai departe, incercand sa uneasca niste forte economico-politice inspre un tel, cumva, comun, in forma unui partid. Nici n-as putea sa cred ca partidul s-ar putea urni peste noapte si transforma in ceea ce nu este. Probabil ca termenul ‘mascarada’ e un pic cam dur, dar prefer sa-l folosesc in locul a unor aplauze nemeritate. Cel mai apropiat lucru de politica populara pe care-l stie primarul PDL din comuna Cotlogeni (inventata) este muzica omonima doctrinei. Si asta doar daca isi va primi fondurile de la buget pentru vila.. pardon, drumul comunal.

Pe de alta parte, in PSD apele sunt cu atat mai tulburi cu cat partidul risca sa se intoarca la Nea Nelu’. Nici motive de reforma interna nu prea gasesc, macar de vazul lumii, ca sa ma exprim astfel. Nu sunt la putere, iar opozitia reprezinta doar un joc de plictiseala pentru parlamentari. Am definit PDL-ul ca aflandu-se momentan in situatia PSD-ului din anul 2001, dar asta nu insemna ca si partidul rosu trebuie sa se intoarca la Nastase, doar de dragul anacronismului. Unii lideri se alinta cu ideea de mari locomotive, in situatia in care partidul nu dispune de asa ceva, iar harababura este cu atat mai mare cu cat cei ceva mai curatei, gen Diaconescu, cer, in mod public, pace si posturi pentru toata lumea. Sincer, vad lucrurile penduland intre un PSD in continuare cu Mircea Geoana in functia de Presedinte, dar fara putere efectiva, un fel de Presedinte de Onoare nr. 2, si un partid cu Nastase, Diaconescu si Ponta in conducere. Cel mai probabil, varianta a doua se va pune in practica, undeva unde sa multumeasca si aroganta lui Nastase, dar si dorinta de ‘reforma interna’ a lui Iliescu. In lipsa de locomotiva, chiar nu conteaza numarul vagoanelor.

Becali, peste vreo 50 de ani, va putea fi gasit in Wikipedia drept un filantrop fantastic, un fel de Rockefeller al saracului, al rumanilor. Ganditi-va la ce teorii ale conspiratiei poti face prin prisma transhumantei, ce puteri pagane putem conferi Bilderbergului romanesc, cu flacara violet intru amintire si cu Mesterul Manole drept un fel de Jacques de Molay. La fel, probabil, se vor vedea si evenimentele din saptamanile sau lunile viitoare de pe scena politica, atat in transformarea PDL in PP, cat si revenirea PSD la Bombo. A durut doar daca ai trait in perioada respectiva; dar cine se mai gandeste la asta, cand citeste Wikipedia?