Inca de la prezidentiale se zvonea prin cercuri peneliste ca Emil Boc ar urma sa candideze in colegiul lasat liber de Bogdan Olteanu. Asta se intampla, bineinteles, in situatia in care domnul Boc nu ar mai fi fost numit Premier si s-ar fi multumit, probabil, cu o sefie a Camerei Deputatilor sau mai stiu eu ce alt scenariu pedelist plin de sperante. Optica putin schimbata, odata cu venirea noului guvern, organizatia Sectorului 1, condusa de Radu Murgeanu, a marsat cu un anumit Viorel Tudorache, finul lui Gigi Becali si patronul unei firme de paza. Au vrut, probabil, sa se simta siguri. Nu stiu daca, in atare conditii, domnul Tudorache ar fi castigat, dar rezultatele din 2008 sugerau, in mod clar, o majoritate pedelista in colegiu. Chiar si ponderata cu oboseala unor ani electorali si cu noua realitate politica, n-ar fi fost prea greu sa urnesti o majoritate la vot. Apoi a venit anuntul ca PSD-ul il sustine pe Radu Stroe, candidatul PNL. Intr-adevar, daca ne uitam la cifre, cele doua partide au obtinut 7975 de voturi in 2008. Radu Stroe a primit 7625, adica cu 550 de voturi mai putine.

Deodata, s-a lamurit faptul ca pedelistii au de munca, pentru ca nici in cele mai misto vise ale scafarliilor portocalii si personale nu ar putea urni a) mai multi votanti din electoratul propriu decat la alegerile parlamentare si b) peste cifra ponderata a celorlalte doua partide. Nici nu va dati seama ce inseamna sa misti 5000 de oameni la vot intr-un sector, mai ales intr-o competitie a carei miza este, practic, nula pentru votanti. Ma uit la faptul ca primarul imi este liberal, deputatul imi este pedelist, iar senatorul pesedist. Nu traiesc cu nimic mai bine din asta si situatia nu s-ar schimba in niciun fel daca reprezentativitatea politica ar fi monocolora. Asa ca nu vad cum membrii organizatiei PDL Sector 1 ar fi putut, si ei oameni, de altfel, sa se simta, in vreun fel, mai putin resemnati decat mine.

In fine, dupa cum stiti, candidatura i-a fost acordata lui Honorius Prigoana. A fost impus de la centru, s-a bucurat de sustinerea subita a lui Viorel Tudorache, Murgeanu a mustacit, iar competitia a inceput. Si s-a intamplat asa deoarece PSD-ul a facut front comun cu PNL-ul, iar din laboratoarele pedeliste centrale (nu o zic pe surse, doar deduc din informatii publice) a reiesit ca partidul isi poate permite sa calce pe organizatia locala, in favoarea unor interese mai mari. Asa ca tanarul Prigoana a devenit, fara sa stie si cu parerea de rau a tatalui sau, atent mediatizata de catre cel din urma, un candidat perdant. Tatal a glumit ca mergea si Bahmuteanca, fii-su s-a imbartosat sa castige, dupa o scurta viata de mici succesuri neremarcabile. Intregul lant al slabiciunilor, de la drama personala a unui mic manelist si pana la administratia centrala a PDL-ului, a fost clar. Totul s-a derulat in acordurile unor voci inalte care dezbateau pasii necesari pentru reforma partidului portocaliu. Necesara, de altfel, discutia adevarata s-a axat, mai mult, pe importanta unor schimbari adevarate, in contrabalans cu tertipurile ieftine de genul acestei candidaturi.

Sa ne intelegem: Nu-mi pare rau pentru clanul Prigoana. Declaratiile aproape planse ale lui Honorius de ieri mi-au provocat mila, in masura in care contracandidatul sau a lucrat la canal (acel canal), dar din postura de Director. Practic, vorbim despre lupta dintre vechea generatie de comunisti si odraslele boierasilor parveniti prin Revolutie, iar de aici se intelege si no-contest-ul pe care l-au reprezentat aceste alegeri. Nu aveam cum sa-l sustin pe unul sau pe altul, desi, cu ceva vreme in urma, banuiam ca Prigoana cel junior va castiga. Tine de resemnarea cu care vad procesul politic romanesc. Daca alegatorii colegiului 1 au ales un fost comunist peste un pui de parvenit, insa, inteleg ca mai exista si ura, si ca saracia unor babe proaste si pesediste, nemancate si aprig-doritoare de pomeni electorale, au batut la poponet usb-urile pline de promisiuni electorale ale unui mucos. Intr-un fel pervers si puternic atins de criza financiara, raul cel mai mic a fost ales, in mod corect. Bun simt n-a fost de partea nimanui.