Cativa analisti au declarat ca internetul a schimbat soarta ultimelor alegeri si ca, in sfarsit, mediul are un efect asupra politicului romanesc. Nu sunt de acord, ba chiar am dovezi impotriva unor astfel de concluzii pripite. Internetul politic romanesc a crescut exponential, s-a dezvoltat pe cai batatorite in afara, dar inca nu este la punctul in care sa poata fi declarat drept element de sine statator intr-o campanie electorala, drept factor de schimbare. Mai degraba, in ceea ce priveste ultimele alegeri, a fost inca o gaura neagra pentru fondurile de campanie ale candidatilor, neasigurand nimic altceva decat lehamitea noastra, a cititorilor. Am observat cu totii cum niste amatori s-au zbatut, de multe ori inutil, sa domine un mediu imposibil de controlat. S-au dezvoltat site-uri si prezente artificiale pe comunitati sociale, s-au cheltuit mii de euro pe reclama, dar nu s-a inteles ideea de baza a internetului, faptul ca este un mediu colaborativ si, implicit, pozitiv. La fel cum campania negativa a domnit in alegerile ultimilor ani, si internetul, ca oglinda a societatii, a preluat aceasta dictatura.
A crescut numarul blogurilor politice
Din punctul de vedere al imaginii, blogurile politicienilor au fost si raman, in mare parte, exercitii inutile. Prost gandite, scrise in tomuri de discurs politicianist, neatragator si greu-accesibil generatiei internaute, prezentele online ale politicienilor nu au ajutat cu nimic imaginii acestora. Putini au realizat puterea internetului sau capacitatea sa de a dezvolta comunitati de sustinatori prin intermediul mediului. Volum, insa, mai exact prostul obicei de a-si dori orice noutate care straluceste, a existat. Putini sunt politicienii care au iesit din anonimat sau care si-au mentinut prezente online demne de interesul unei comunitati.
Exista 142 de bloguri de politicieni la PSD, 130 la PD-L si 99 la PNL, enumerand doar cele ale partidelor mari. Diferenta, fata de decembrie 2008, este ca atunci existau 119 bloguri pesediste, 65 pedeliste si 68 la PNL. In decembrie 2007 existau doar 100 de bloguri politice monitorizate. In practica, vorbim despre o crestere sustinuta si exponentiala intre 2007 si 2009, in mare parte datorita campaniilor locale si parlamentare. Primul blog politic a fost al lui Ioan Mircea Pascu, in vara lui 2006. Stim cu totii ca au urmat Nastase, Iliescu, Udrea, dar perioadele dezvoltarii lor au fost clar legate de ciclurile electorale. PSD-ul si PNL-ul s-au dezvoltat in perioada alegerilor parlamentare din 2008, cu multi politicieni cerand din bloagele astea noi, orice or fi insemnand ele, iar PDL-ul a avut o explozie tarzie pe bloguri abia in preajma prezidentialelor din acest an.
“Daca fac altii, tre’ sa facem si noi”
Acesta a fost argumentul oferit de un coordonator in ale postacelii la ultima campanie politica, urmat de un dat din umeri. Ultima campanie ne-a enervat si pe internet, tocmai datorita potacilor colorati, aberatiilor scrise de acestia si a talibanismului manifestat de unii dintre ei. Volumul, nu calitatea, a contat, iar activitata s-a derulat sub egida sus-amintita, a explicatiei ca, daca alte partide politice sunt prezente pe internet cu astfel de tactici, automat si celelalte trebuie sa se evidentieze, in mod similar. De un cretinism rar, optiunea a permis unui numar de oameni sa capitalizeze de pe urma acestui joc cu rezultate practice incerte. Al 524-lea comentariu din cele 1531 ale unui articol nu convinge pe nimeni. Din pacate, postaceala a devenit, pentru prima data, institutionalizata in activitatea partidelor, a fost acceptata drept parte integranta a campaniilor viitoare, acolo unde, in trecut, era doar un alint neinregimentat pentru membrii care-si doreau o frectie de menta in timpul campaniei.
Campaniile pe Facebook si in alte domenii ale noului internet interactiv au devenit, de asemenea, standard. Nu reprezinta un imens secret faptul ca site-ul PDL, precum si campaniile online ale candidatilor Geoana si Antonescu, au fost dezvoltate de firme aflate sub aceeasi umbrela de interese andronicesti. Acest fapt, dublat de interesul crescut al internautilor in pitiponceala Hi5, au dus la o standardizare a ofertei de profil pentru candidati. Practic, o oferta pentru o campanie internauta contine, acum, pe langa blog/site si eventuale campanii tangente (e.g. spunesitu.ro), conturi de Twitter, Facebook sau Youtube, dar si activism online (postaceala) si pachete de publicitate. Pretul unei astfel de campanii, cu di toati, sare lejer de 10-20.000 de Euro, desi valorea sa practica, in numarul de votanti trimisi la urne, este neasigurata si, fara vreun studiu clar pe tema, nula.
Ce mai ramane de copiat?
Banii! Partial datorita legislatiei pe tema, dar si pentru ca foloasele materiale care pot fi obtinute din nisa de votanti sunt inca mult prea mici, nu se strang, inca, bani de pe net pentru politicieni. Nu exista destui romani cu cardul de credit aproape care sa fie dispusi sa doneze 2 Euro pentru campania vreunui politician. Cunosc, cred, cativa care ar da orice suma pentru ca anumiti politicieni sa NU mai candideze, iar spectrul mesajelor negative incetineste dezvoltarea oricarei campanii politice pe internet. Nu este destul ca site-ul vreunui politician sa posteze cateva conturi bancare pe care sustinatorii sa si le noteze, pe hartie, pentru a dona apoi, din drag si dedicatie, cativa lei in acestea, intre doua Carrefour-uri. Este nevoie de o masinarie tehnica si umana, un site care sa ma convinga ca nu sunt singurul nebun care doreste sa-si scoata cardul de credit in scopuri electorale, in acea secunda!
Si care a fost impactul?
Volumul a existat si este imposibil, vorbind strict din punctul de vedere al cifrelor, ca internetul sa nu fi avut vreun impact. O treime dintre romani au acces la internet. Zece la suta controleaza stirile online. Blogurile incep sa fie privite ca interfata intre ciclurile de breaking news ale televiziunilor si analizele de a doua zi, din ziare. Diaspora mananca pe paine stirile din online. Toate aceste informatii servesc la dezvoltarea mediului politic internaut. Mai mult, partidele au inceput, pentru prima data, sa stranga baze de date pentru vizitatorii site-urilor de profil. Sustinatorii declarati ai partidelor primesc telefoane in ziua votului, nu mai este mult pana cand vor fi hartuiti in acest sens si de emailuri sau mess-uri pe Yahoo. La cat de repede a evoluat internetul politic din 2007 pana acum ar fi naiv sa nu ne asteptam la o astfel de dezvoltare, inspre online, macar pentru centrele dure ale partidelor, in 2012.
Ceea ce nu se intelege, insa, este ca pana nu ai o comunitate de oameni care intra de buna voie pe site-ul politicianului, pe Facebook si asa mai departe, un numar de cetateni care sa transmita mai departe si din pasiune mesajul candidatului, care sa raporteze, apoi, prezenta la vot, nici nu poti cuantifica impactul mediului. Heirupismul de pana acum, inceput strict in perioade electorale, ca sa fie, pierderea de vreme cu postaci si campanii la suprapret nu au ajutat decat sa confirme prezenta ofertei in piata. Cererea, in sine, nu a fost cuantificata in vreun fel. In 2009 sunt 325 de comentatori si 151 de ziaristi care detin bloguri pe teme politice. Pe acestia nu-i impinge nimeni, imagistic sau politic, sa scrie. Anul 2010 va fi martorul unei cresteri in numarul acestora, atat statistic in relatie cu cresterea accesului la internet pentru romani, cat si in dezvoltarea unor site-uri cu profil politic, din ce in ce mai accesate. Vox Publica este un exemplu excelent si un inceput. Daca aceste comunitati vor exista nu doar ca tangente ale campaniilor electorale, dezvoltate in pripa si aduse la zi de catre sustinatorii vreunui candidat sau al altuia, atunci si politicienii vor intelege ca discursul politic pe internet functioneaza si in alte directii decat in cea a mamelor lor. Si, in situatia in care mai sunt ani buni pana la urmatoarele alegeri, nu-i opreste nimeni sa incerce dezvoltarea unor comunitati de sustinatori in jurul lor.



Facebook
Twitter
RSS