La moartea ultimului tonomat

Am momente cand ma uit la putinii presari ramasi in tabara pro-Basescu si mi se face greata. Ii stim cu totii, chiar nu are sens sa-i nominalizez. Nu asta e sensul acestui articol. Din contra, vreau sa trag o paralela intre acestia si detractorii cei mai inversunati ai Presedintelui. Impreuna, cele doua tabere reprezinta, dupa parerea mea, niste apendice inutile la corpul presei. Ziaristi mi-e greu sa-i denumesc, sunt acei pundits pe care-i vedem la televiziunile din State, oameni chemati sa-si spuna parerea si platiti pentru aceste servicii, in mod indirect, de diferitii lor sefi. Diferenta fata de marile retele de mass-media americane este, in mod evident, gradul de implicare al acestor comentatori in procesul politic si economic. Situatia ideala este sa lucrezi la stat cat timp esti la putere si la privat sau la vreun ONG mai apoi, in opozitie. Partea comerciala ar fi, eventual, pozitii in board-urile unor companii pe care le-ai ajutat in timpul mandatului sau ceva similar. Noi, traind in Romania, ne-am trezit cu o sorginte de om care poate purta mai multe palarii pe acelasi cap: jurnalist independent, consultant in afacerile cu statul si om cu opinie in campania electorala a unui candidat. Este o situatie perversa si avem de-a face cu niste oameni la fel de perversi, in mod evident.

Si, in toate aceste nuante de gri, ne este evident imposibil sa empatizam cu parerile talkshow-istilor deja cunoscuti. Mie, cel putin, imi este greu sa-l ascult pe vreunul fara sa aflu al cui este, ce invarte si cu cine voteaza. M-as simti manipulat prea ‘pe fata’ altfel. Partea perversa, de altfel, este ca s-ar putea foarte bine sa voteze cu alta persoana decat cea pe care o sustine! Dar deja complicam mult imaginea unor oameni care se zbat, in felul lor, sa se descurce intr-o tara ciudata si nebuna. Pe banii sistemului, in el, pe langa el si asa mai departe.

Ceea ce ma dispera este nivelul discursului si isteria acestui moment mediatic, parerile si mancatoria, luarile de pozitie si stahanovismul exagerarilor pe ultima suta de metri. Nu sunt naiv, inteleg ca sunt luat de prost, tarat prin maro, manjit cu manipulare si apoi lasat sa trag propriile concluzii. N-am inteles niciodata, insa, cum poti apara un om la nesfarsit, indiferent de minusuri. Si nici nu o sa inteleg vreodata cum e sa ataci ad nauseam si la comanda, indiferent de situatie. Diferenta, in mintea mea, va fi alta pe 7 Decembrie: E mult mai usor sa spui ca te-ai inselat in privinta unui om, ca l-ai sustinut orbeste si degeaba, decat sa vezi ca ai pierdut intr-o lupta de orgolii, dupa atacuri absolut furibunde la adresa lui -si din care a iesit castigator. Ori daca domnul Basescu ajunge la al doilea mandat, prevad multi dintre cei care-l ataca sub greutatea imposibila a propriei lor rusini; si nu va fi la fel de mare ca a celor care l-au sustinut, va asigur.