Ce te-ar face să ieşi în stradă?

E o intrebare. Ce eveniment sau atac la drepturile tale te-ar face sa iesi in strada, sa demonstrezi pentru ele? Ce s-ar intampla daca ti s-ar taia lumina sau daca ti s-ar lua casa sau masina, printr-o decizie arbitrara? Ar fi destul, oare, ca sa pui mana pe-o bata si sa te indrepti inspre guvernanti? Sa ne intelegem: nu sunt anarhist, incerc doar sa-mi imaginez care ar fi punctul acela care te-ar face sa uiti civilizatia, sa nu mai ai nimic de pierdut decat viata. Si mi-e foarte greu sa-mi dau seama ce ar fi, dintr-un singur motiv: niciunul dintre noi n-ar face-o, cred, daca am fi subiecti unici, daca ni s-ar face doar noua. Mai mult, ne e foarte greu sa identificam acel *ceva* care ne-ar scoate in strada, dar ne este foarte usor sa relationam cu altii, sa spunem ca am face-o daca ar fi un eveniment en masse, daca aceeasi nedreptate s-ar lega de un numar cat mai mare de oameni. Exista siguranta in numere, un soi de lasitate in faptele multora peste responsabilitatea individuala.

Continuand logica, as spune ca tocmai aceasta responsabilitate individuala ne lipseste, ca simtul de proprietate este principala lipsa in existenta noastra. Ca sa-ti lipseasca, trebuie sa-l ai, sa te nasti cu el. Si abia acum ne trezim la el, in marea noastra majoritate. Si mi se pare ca istoria ultimilor 20 de ani a fost tocmai asta, zbaterile unei clase (pardon cvasi-marxismele) de oameni in a-si retine pozitia in societate. Cu totii am incercat sa urcam pe scara valorica a societatii, cautand, asa cum spun unele documente, “viata, libertate si cautarea fericirii.” Asta e, pana la urma, rezultatul acestor ani. Ce dorinte avem de la o clasa politica care s-a dezvoltat in aceste timpuri? Ce putem cere de la noi insine, atunci cand nici noi nu suntem siguri apropo de drepturile inalienabile pentru care am iesi in strada?

Doar ganduri de seara. Va invit sa-mi raspundeti la intrebarea din titlu, daca doriti. Raspunsuri simple. Eu nu pot gasi unul.