Politie miliara in Irak
Sa incep prin a spune ca a sunat Ahmed si-si vrea covorul inapoi ar fi o grava jignire adusa unei profesii in care privesti moartea in ochi. Nu-mi pot imagina ce inseamna aceasta, iar mini-media romaneasca mi-a prezentat absolut zero detalii din misiunea unor oameni in acea zona ostila. In esenta, daca n-as fi stiut, n-as fi stiut ca avem militari in Irak. Acum ca s-au intors si au trecut pe sub Arcul de Triumf, imi caut repede steguletul rosu-galben-albastru si-l flutur cu mandrie. Sincer, nu o fac, dar ma bucur ca s-au intors, in marea lor majoritate, teferi. Uit de preotii care-i trimiteau in lupta, sfintind mitralierele aducatoare de moarte si compensez cu faptul ca armata noastra si-a facut mai mult datoria in sensul reconstructiei Irakului.
Ideea prezentei noastre in Irak a fost, de la bun inceput si din punctul meu de vedere, un heirupism vag necesar. A garantat intrarea tarii noastre in NATO, desi o dezbatere pur academica ar arata, cel mai probabil, ca am fi intrat oricum, doar cu contingentul din Afghanistan. Politicienii nostri au urmat nebunia lui Bush impotriva dorintei populare. Nu a fost rau pentru America, pe termen lung. Pentru Romania.. not so much. Conform Agerpres, intreaga operatiune in Irak a costat statul roman aproximativ 80 de milioane de Euro, cu peste 8400 de cetateni care au vazut soarele acolo. Costurile efective au fost, cel mai probabil, cu mult mai mari. Statul roman va primi inapoi de la irakieni 6 milioane de dolari. Per total, asa cum suspina si Cristian Diaconescu mai ieri, nu prea ne-am scos banii. Trec peste faptul ca, in afara de salariul bunicel pe care soldatii nostri ii primeau pentru misiunile de acolo, unii se mai intorceau si cu avioane pline de contrabanda. Asta e doar folclor si, per total, o rautate care n-ar trebui sa umbreasca succesul militar, deloc economic si pur heirupist prin care natia noastra a trecut in apararea unei libertati de care nu-i pasa nici cat negrul sub unghie.
Beneficiile razboiului din Irak nu se vad in mod direct. Ele, insa, exista. Ai nostri revin cu o foarte buna impresie lasata aliatilor, chiar daca nu au participat la foarte multe operatiuni cu sange si gloante-n cap. Au fost doctori, genisti, spioni.. practic suport, in marea lor majoritate. Venim si cu ceva experienta in plus, cu niscaiva tehnologie bunicica adunata de pe la aliati, dupa ce i-am trimis acolo cam rupti in poponet. Ii vad pe cei 8400 de soldati si baieti cu ochisori albastri aparand, la o adica, Timisoara ca ultima reduta in fata unor tancuri rusesti. Ar fi o victorie clara, dupa ce restul tarii a cazut. Dar, din nou, cinismul meu ataca mai mult situatia de fapt si nu pe oamenii trimisi acolo.
Mai exista Afghanistan. Acolo, cel putin, oastea crestina are un mandat mult mai serios si mai important. Numarul militarilor romani de acolo va creste cu vreo 100, mi se pare, cu o alta suma de ghete stand frumos pe pamant romanesc in cadrul unei forte de reactie rapida, adica un fel frumos de a spune: ‘n-avem bani, dar daca-i bai, chemati-ne.’
Tragand linie, si-au meritat parada.
Loading ...
Facebook
Twitter
RSS