Pe scurt, Ahmadinejad nu avea cum sa castige alegerile cu 62,6% din voturi. Este eminamente imposibil, iar daca noi, in Romania, ne intrebam cum dracului s-a strans media de 10 voturi pe sectie de votare pentru stiti-voi-cine, exemplul iranian arata clar ce se poate intampla intr-un stat nedemocratic. Si in democratie poti fura voturi, dar nu o treime din ele, in situatia in care peste 80% din populatie a iesit la vot, iar musiu Ahmadinejad candideaza pentru al doilea mandat. Totul s-a intamplat prea repede, sectiile au raportat rezultatele imediat dupa inchidere, s-au petrecut toate ca intr-un scenariu de film. Faptul ca pana si Khamenei, liderul suprem al statului, a dat cu semiluna pe rezultate la o zi dupa alegeri confirma magaria comisa.
Intrebarea este “de ce?” Iar raspunsul sta in politica grabita a SUA. Obama trebuia sa fie rabdator, sa astepte rezultatul alegerilor si sa para ceva mai distant de problema iraniana pana dupa scrutin. Ce a facut Iranul acuma a fost o miscare defensiva. Vreti sa negociati cu noi, sa ne faceti sa renuntam la programul nuclear si asa mai departe? Okay.. Nu o sa permitem unui candidat moderat si ceva mai pro-democratic decat Ahmadinejad la putere, ca doar nu suntem prosti, sa ingenunchem in fata voastra prin vointa poporului. Negociati cu nebunul, ca, uite, a castigat.
Din ultimele stiri, am inteles ca s-a hotarat renumararea voturilor. Tot Ahmadinejad o sa castige! Si cam asta e.
Mihnea, sunt de acord cu tine ca sansele ca alegerile din Iran sa fie 100% corecte tind spre zero. Insa, inainte sa ne luam cu mainile de cap ca Ahmadinejad a furat si Iranul e pierdut pt. umanitate, ar trebui sa luam in calcul mai multe variabile care califica situatia din iran. In primul rand, o buna parte a populatiei de acolo traieste in zonele rurale si e evident conservatoare/religioasa. Este vorba chiar de populatia care nu este prinsa de poll-uri (pentru ca pe acolo nu prea sunt telefoane, printre altele), care nu apare in rapoartele presei din vest ( care vede mai degraba generatia ipod din Teheran si marile orase). In al doilea rand, rolul presedintelui in Iran e in mare masura unul simbolic, deciziile majore fiind luate de Ayatollah. Or, in situatia in care SUA are de luat niscaiva masuri mai dure la adresa Iranului (sanctiuni, controale etc.) ii va fi mult mai usor sa o faca atunci cand imaginea Teheranului e un habotnic cu barba si inchis la camasa pana la ultimul nasture. In rest, chiar cred ca ar fi interesant de masurat impactul politicilor SUA asupra opiniei publice din Iran, si de vazut in ce masura opinia publica de acolo e permeabila la opinii obiective asupra a ceea ce se intampla in afara.
Alex a publicat articolul Nabucco, Russia and Iran
Alex…argumentul tau ca o buna parte a populatiei e conservatoare si ar fi votat cu candidatul ultra-conservator nu e deloc solida.
Spre exemplu, fostul presedinte reformist Khattami a castigat cu 70% din voturi in fata unui candidat ultra-conservator.
Apoi, nici Mousavi nu e chiar un ultra-liberal ( din contra )…el face parte din ,,establishmentul” iranian inca de la revolutie, asa ca nu cred ca ar fi votat numai de tinerii din mediul urban si de intelectuali. Un argument in sprijinul teoriei fraudei ar fi si acela ca, in mod incredibil, Mousavi a pierdut alegerile chiar si in provinciile azere, el fiind etnic azer. Cum zicea un comentator american, e ca si cum Obama ar fi pierdut votul afro-americanilor in fata lui McCain.
Mihnea…argumentul ca sustinerea lui Ahmadinejad e un rezultat al politicii lui Obama mi se pare un pic fortata. Ratiunile pentru care Khamenei il sustine necondidtionat tin in primul rand de faptul ca Ahmadinejad e un instrument prin care Liderul Suprem controleaza tara si ii sprijina politicile. Nu ,,nebunul” ar fi fost singurul garant al continuarii programului nuclear si cu siguranta Mousavi nu ar face ca Iranul ,,sa ingenuncheze in fata Americii”.
Uita-te numai la politicile lui din timpul cat a fost ministru, la declaratiile sale si o sa vezi ca e un nationalist.
Apoi, politica lui Obama mi s-a parut foarte inteligenta fata de IRan, atat inainte, cat si dupa evenimentele de la Teheran,.
a fost si furt la vot si interventie din afara. cate putin din aman2. problema e mult prea complicata
clau a publicat articolul Udrea spaima stelelor
Nu uita ca Obama a facut- in premiera absoluta- o multime de pasi pentru apropierea de Teheran (cred ca nu e cazul sa ii enumar aici), pasi care probabil trebuiau facuti de ceva timp. Iar Teheranul i-a perceput ca atare, adica pozitiv. Poate iti amintesti imprejurarile in care Iranul a fost inclus pe asa-numita axa a raului, la numai cateva zile dupa timidul debut al unui dialog irano-american demarat in Germania… Sunt foarte multe de spus pe tema asta. Oricum din cele stiute pana acum, nu cred ca putem ajunge la concluzia ca WDC a avut vreo influenta asupra rezultatului votului. Mai stii cum s-a intamplat si data trecuta, cand a candidat Ahmadinejad? Doar ca nu eram atat de bine informati, iar retelele sociale nu jucau pe atunci niciun rol… Explicatia cred ca e simpla- fundamentalism, fundamentalism si iar fundamentalism. Iar solutia e una singura- dialog. Vremea lui political game de pe pozitii de forta a cam trecut. Iar amenintarile de gen uite racheta si ce raza are, uite scutul si variantele lui sunt oarecum desuete. Desigur e vorba de opinii personale…
n dincovici a publicat articolul Silenzio stampa la Teheran
Reactia lui Obama la alegerile din Iran a fost hazardata intr-adevar. Am impresia ca, fiindu-i predecesor lui Bush, Obama trateaza cam prea cu manusi probleme externe sensibile. mai mult, risca sa fie considerat pasiv, supra-preocupat de problemele interne si, inevitabil, nedemn de luat in seama. Luna de miere a lui Obama pare asa departe…
son of alerik a publicat articolul Prea putin, prea tarziu
De acord cu baiatu’lu’alerik, cam un an mai are Obama ca sa demonstreze ca SUA aplica cu succes strategia de smart power.
Tot intr-un an trebuie sa anunte ca decizia sa pentru Afganistan a fost buna, ca dialogul cu Rusia e pe directia dorita, criza sa intre sub control, sa cada la intelegere cu UE pe diferite probleme, etc.
Intre timp, Iranul isi dezvolta o perceptie despre SUA ca fiind un actor soft, cu cat se intareste aceasta perceptie cu atat mai mult creste riscul unor tensiuni.
Mihnea mesajul cu furt electoral, smen chiar nu te prinde. Suna prost. PNL a pierdut pe mana numarului 1 si “profesorul” cu ochi albastri. Inchid paranteza.
Cand vorbiti de Iran, credeti-ma ca patinati cu gratie, din pacate cu totii. Nu spun asta pentru a va jigni, ci doar pentru a va reaminti ca adevarul nu e la Reuters sau BBC.
Am avut placerea de a vorbi cu iranieni, iranieni la ei acasa nu emigranti de 5-10 ani in Europa de Vest sau SUA. Iranianul tanar, student sau tanar pana in 35 de ani e majoritar in Iran. Comparabil cu alte tari Iranul in urmba boomului natalitatii are o populatie extrem de tanara. Un alt fapt este ca tineretul nu mai inghite islamismul. Incordarea sociala e uriasa. Presedintele nebun s-a trezit apostrofata, stropit cu apa si hiduit in universitati. Komeini nu a scapat de hiduieli.
Practic tineretul s-a saturat. Ei vor porn, sa escaladeze muntele in chiloti si nu in burka, vor sa se machieze si sa savureze cafeaua pe margine de bulevard in liniste. Iranianul vrea twiter si blogareala fara control. Li s-a acrit de garzi revolutionare si moarte americii.
Referitor la Obama, Uhitto a marcat la Jimmy Carter un mare inaintas al lui Obama, un Milica saxon. Smart power my ass. Better feared than loved. Machiavelli.
Poate pica greu la stomac la niste intelectuali fini ca voi dar statutul de mare putere presupune manusi cu aliatii nu cu inamicii declarati. Ce face Obama ridiculizeaza 50 de ani de politica externa pe cai mari. A transforma USA din vulturul american cu puscasi marini in baieti zambitori e o eroare. E simplu de vazut cum in administratia Obama, externele rsesti sunt mult mai agresive.
Turnofftheglory a publicat articolul Comanescu vrednic este
Regimul iranian continuă să-şi autodemaşte ilegitimitatea.
Islamiştii din grupul cel mai dogmatic, care-l susţine pe liderul suprem, aiatolahul Kamenei, ca şi pe alesul acestuia în funcţia de preşedinte, Mahmud Ahmadinedjad au dezlănţuit teroarea politică spre a pune capăt celor mai ample mişcări de protest de la revoluţia islamică încoace. Nimic nu susţine mai convingător teza fraudării scrutinului prezidenţial.
În timp ce forţele aparatului represiv îi vânează pe tinerii ieşiţi în stradă spre a-şi exprima opoziţia faţă de trucarea alegerilor iraniene, cenzura iraniană încearcă în disperare să scurt-circuiteze căile de comunicaţie interne şi externe ale maselor care cer să li se respecte voturile şi voinţa. Or, spre deosebire de confruntările din trecut ale unor regimuri totalitare hotărâte să anihileze mişcări de protest ameninţând să le disloce, recursul la cenzură nu e tocmai lesnicios în era internetului şi a telefoanelor mobile.
Prin bloguri, prin intermediul twitter, youtube şi altor site-uri şi reţele de socializare, comunitatea informaţională globală susţine din răsputeri irepresibila năzuinţă de libertate a milioane de iranieni. Iar aceasta în ciuda eforturilor imense ale regimului de la Teheran de a desfiinţa orice formă de libertate a presei, în condiţiile în care în Iran au tot fost arestaţi, torturaţi ori ucişi încă înainte de scrutinul prezidenţial numeroşi tineri autori de bloguri.
Ceea ce nu i-a împiedicat pe studenţii la Teheran să dea cu tifla cenzurii. Imaginile filmate pe străzile iraniene cu telefoanele mobile ale demonstranţilor, imagini plasate cu sutele şi miile în reţea vorbesc cu un glas limpede. Un glas ce nu mai poate fi redus la tăcere.
Între timp răzmeriţa a cuprins toate marile oraşe ale ţării. Departe de a opri revoltele, sângele vărsat de poliţie în tentativa de a frâna protestele pare să le fi alimentat. Conform datelor oficiale ar fi fost împuşcaţi până la 17 ianuarie 7 tineri. Mai credibile sunt ştirile circulând în Internet. Potrivit lor, aparatul represiv iranian ucisese până miercuri dimineaţa peste 40 de oameni. Atmosfera de pe întreg teritoriul Persiei amintea în aceiaşi zi de cea din preajma revoluţiei islamice de-acum 30 de ani.
Atâta doar că, de această dată, tinerii ieşiţi în stradă nu mai luptă pentru islamism, ci pentru deschidere şi libertate. Pentru o viaţă mai bună, mai puţin tutelată de un clericalism găunos şi bigot. Şi ca atare luptă şi pentru impunerea unor drepturi ale omului.
Privită din acest unghi, miza confruntării nu mai e decât în aparenţă propulsarea la preşedinţie a lui Hossein Mousavi, în locul islamistului de epocă de piatră Ahmadinedjad.
America ştie bine toate acestea. Din păcate însă, reacţia oficială, timorată, ezitantă şi docilă a administraţiei Obama i-a dezamăgit nu doar pe protestatarii iranieni, ci şi pe toţi occidentalii angajaţi moral, care consideră că e o sfântă datorie pentru lumea liberă să-i sprijine din răsputeri pe toţi cei ce manifestă curajul neobişnuit de a se opune unei tiranii sângeroase.
Obama s-a rezumat să-şi exprime îngrijorarea în legătură cu violenţele. Nici o vorbă de condamnare a unor alegeri vădit incorecte. Nici o vorbă osândind sălbatica represiune şi cenzură din Iran. La 16 iunie, preşedintele american a lansat un avertisment, reluat de mulţi observatori, potrivit cărora Moussavi nu e nici el mai mult decât un islamist, ale cărui diferenţe faţă de Ahamadinedjad sunt minime. Că, indiferent cine ajunge la preşedinţie, structura puterii nu se va schimba, iar America “se va confrunta şi pe viitor cu un regim ostil la Teheran”.
E-adevărat că Obama e dezamăgit. După ce-a întins mâna unui regim respingător precum cel iranian i s-a răspuns cu o palmă răsunătoare.
E adevărat de asemenea că puterea reală în Iran continua la mijlocul lui iunie să fie sub controlul gărzii revoluţionare, şi a aiatolahilor lui Khamenei. Or, tocmai debarcarea acestuia şi schimbarea efectivă a sistemului – nu doar reforma de tip perestroica – ar putea fi, în cele din urmă direcţia finală de atac a revoltelor celor ce-au ieşit în stradă, riscându-şi viaţa spre a protesta contra fraudării scrutinului.
Or, declaraţiile oficiale americane, care păcătuiesc prin exces de prudenţă n-au făcut decât să-i demobilizeze pe protestatari şi să le semnalizeze forţelor dogmatice că vestul le dă mână liberă să continue să înăbuşe orice speranţă de schimbare.
Acum 30 de ani, predecesorul lui Obama, Jimmy Carter, un demnitar nu mai puţin de stânga decât actualul şef al Casei Albe, părăsea la greu guvernul şahinşahului, un aliat fidel al SUA, permiţând revoluţiei islamice să învingă, să se întoarcă împotriva occidentului şi să incendieze Orientul Mijlociu. Doctrina destabilizatoare a teocraţiei şi a fundamentalismului islamic avea să se extindă pretutindeni.
Se pare că la Casa Albă se subestimează odată în plus forţa şi impactul unei virtuale revoluţii iraniene. Una care, dacă are loc, ar putea de această dată modifica profund, în bine, Orientul Mijlociu. Ar fi bine ca Obama, carismaticul mesager al “schimbării”, să nu rateze propria sa întâlnire cu istoria. Cea iraniană. Şi cu cea a lumii libere.
Posted bu Tomaso pe Softpedia
Turnofftheglory a publicat articolul Comanescu vrednic este
@Turnofftheglory sunt de acord cu tine in ceea ce il priveste pe Obama. Este prea pasiv, fiindu-i teama sa nu cumva sa faca vreo gafa – “complexul Bush”. Este ca in bancul ala cu ariciul intr-o fabrica de prezervative, orice miscare i se pare fatala. Numai ca, spre deosebire de arici, Obama trebuie sa fie mult mai ferm si sa se implice activ, nu numai zambitor si cu mana intinsa.
son of alerik a publicat articolul Prea putin, prea tarziu
Nu cred ca tot ce se intampla acum in Iran ar contine frun semn care sa ne dea speranta. Aceasta tara are trei trasaturi tipice tarilor post-coloniale: are probleme sociale, are o tentativa de modernizare si o alternativa la fundamentalism care este nationalismul arab.
Reactia lui Obama are la baza niste estimari in care raspunsul era pregatit, el trebuia sa coboare nivelul de asteptare dupa discursul de la Cairo, btw lansat probabil special inainte de alegerile din Iran, urmarind sa pastreze initiativa de partea Washingtonului si mai ales sa mentina o anumita distanta fata de liderii iranieni concomitent cu reducerea distantei fata de popor.
Pur si simplu, Obama nu putea decat sa invite la un scepticism prudent pe fondul lipsei unei strategii pentru Iran. Prioritatile sale sunt de imagine in lumea islamica si sa isi ia ca parteneri cat mai multe state arabe. Asa ca probabil Iranul va avea in fata o administratie american echipata cu diferite initiative-cadru si programe care sa atraga ca un magnet tot potentialul de cooperare din Orientul Mijlociu, de ce ? penca asa e bine…
Rezultatul alegerilor indica si faptul ca Teheranul prefera sa reia negocierile, secrete sau nu, cu “Vestul” pornind de la niste date cunoscute, paradoxal, dar doar asa sunt mai multe sanse de succes pentru a se ajunge la un dialog direct americano-iranian. Ca si in cazul Palestinei, Vestul cu siguranta va prefera un compromis minim dar de lunga durata si o stabilitate maxima in interiorul Iranului, decat o victorie mare dar scurta si instabilitate interna maxima.
Sunt de acord cu cea mai mare parte a lucrurilor pe care le-ai spus. Si eu cred ca administratia lui a reactionat foarte bine in aceasta problema-nu putea sa faca mai mult decat a facut , dat fiind programul nuclear american si faptul ca o implicare mai mare ar fi dat apa la moara ultra-conservatorilor ce conduc regimul si ar fi atras antipatia multor iranieni care sunt anti-Ahmadinejad, dar urasc in egala masura implicarea SUA in Orientul Mijlociu si in special in problemele interne ale tarii lor.
Totusi, am o observatie-nu putem spune ca in Iran nationalismul arab e o alternativa la ceea ce tu numesti fundamentalism, si asta dintr-un motiv simplu: Iranul nu e o tara araba. Grupul etnic majoritar este cel iranian, care e mult diferit de arabi(ei reprezinta undeva sub 5% din pupulatie ). Intr-adevar, Iranul are foarte multe tari arabe vecine si impartaseste cu acestea caracteristici religioase, politice si sociale, dar cultural si etno-lingvistic Iranul e diferita de tarile arabe
@Lucian,
da, binevenita observatia ta, nici eu nu ma gandeam la nationalismul arab in general, mai mult ma interesa distinctia stat-biserica- o tendinta se pare promovata intr-o anumita masura in Iran inainte de 79, insa excludeam sigur pan-arabismul.
domnilor, va multumesc tuturor pentru comentarii, ati transformat acest articol intr-unul dintre cele mai interesante de pe Codex.
mihnea a publicat articolul La un “Domnu’ Gâdea” ceva mai finuţ
[...] citi aici un articol si o dezbatere cu privire la alegerile din Iran: “De ce Iranul este o lectie [...]
In completare :
Dupa discursul lui Khamenei…ce ziceti, va pare ceva mai inteligenta abordarea lui Obama ?
Sau…hai s-o luam altfel :
Ce s-ar fi intamplat daca Obama era foarte dur cu actuala administratie iraniana si cu Liderul Suprem ? Daca ii acuza pe acestia deschis de fraudarea alegerilor ? Daca cerea ca acestia sa fie debarcati de la putere ?
1. Ei, daca el ar fi cerut toate astea, iar actuala putere ramane pe pozitii(cum e foarte posibil sa se intample ), SUA ar avea o mare problema – ar trebui sa negocieze renuntarea la programul nuclear cu niste lideri care vor ura America si mai mult decat o urasc azi. Credeti ca si-ar fi sporit singur sansele de reusita ? Eu cred ca din contra. Nici rezolvarea problemelor SUA din Irak ( unde Iranul are o influenta foarte mare ), din Afganistan sau din intreg restul regiunii nu ar fi fost decat ingreunat daca Obama ar fi actionat dur cu Iranul.
Si pt. cei care spun ca politica lui Obama e la fel ca cea a lui Bush-ei bine, fostul presedinte a avut o alta politica, mult mai dura fata de Iran, si asta din 2002 incoace. Uite ce a iesit-iranienii au reluat programul nuclear si au devenit din ce in ce mai radicali.
2. O pozitie mai dura fata de Iran ar fi redus chiar sansele celor pe care ar dori sa ii ajute . Acestia ar fi fost acuzati ca sunt doar agenti ai unor puteri straine. Credeti ca ar fi fost mai bine asa ?
In concluzie – Obama a dus cea mai INTELIGENTA politica pe care ar fi putut-o duce. Orice alt comportament ar fi dovedit amatorism si grava imprudenta.
Si inca ceva-relatiile internationale nu sunt ca politica interna. Aici nu poti, din pozitia pe care o are America, sa te arunci la declaratii sforaitoare si imprudente. Aici ai de-a face cu dictatori, state care sustin terorismul, care cauta arme de distrugere in masa.
De aceea, ai nevoie de smart power. Nu o atitudine dura a lui Obama ar fi fost solutia. Solutia e sa pastrezi echilibrul, sa gandesti pe termen lung.
Chiar si cei mai importanti analisti de politica externa apropiati de REPUBLICANI ii dau dreptate lui Obama. Conservatori (adica tocmai aia opusi traditional liberalismului cu care e asociat Obama ) precum William Kristol cred ca OBAMA DUCE POLITICA CEA MAI INTELIGENTA IN CHESTIUNEA PROTESTELOR DE LA TEHERAN.
Uite ce zice Henry Kissinger, fostul secretar de stat al SUA si totodata una din cele mai stralucite minti care au activat in politica internationala. A, si el REPUBLICAN, adica in principiu opus ideologic lui Obama :
I think the president has handled this well. Anything that the United States says that puts us totally behind one of the contenders, behind Mousavi, would be a handicap for that person. And I think it’s the proper position to take that the people of Iran have to make that decision.
Of course, we have to state our fundamental convictions of freedom of speech, free elections, and I don’t see how President Obama could say less than he has, and even that is considered intolerable meddling. He has, after all, carefully stayed away from saying things that seem to support one side or the other. And I think it was the right thing to do because public support for the opposition would only be used by the — by Ahmadinejad — if I can ever learn his name properly — against Mousavi
O lumanare in semn de respect
Iranienii lupta ziua pentru democratie. Iar “securistii” regimului ii vaneaza din casa in casa.
Iranienii ies in strada zi de zi. Si sunt batuti, arestati, impuscati.
Iranienii au iesit in strada si azi. Alte sute de oameni vor fi terorizate de represiunea islamista.
Minimul pe care il putem face noi, romanii, este sa aratam respect.
Respect pentru studentii care au caminele devastate,
respect pentru femeile ce refuza discriminarea,
respect pentru toti opozantii regimului Ahmadinejad.
Respect pentru cei vii si mai ales pentru cei morti.
Duminica, 21 iunie, ora 21, in fata Ambasadei Iranului de pe Bd. Lascar Catargiu 39
Aprindem o lumanare in semn de respect.
Da mai departe!