Dacă m-aţi fi întrebat acum o lună de zile cât o să ţină Guvernul Boc, v-aş fi răspuns că are ceva mai puţine zile decât anul 2009. Un amic ceva mai integrat în absolutul politicii cu treabă mare, întrebat de mine acelaşi lucru, mi-a răspuns că nu ştie nici măcar dacă rezistă “până mâine”. Şi tot aşa, care mai de care vine cu o părere, indicând aparentul haos al administraţiei centrale, a unui guvern format din mult prea hrăpăreţele segmente ale unor partide reprezentative pentru tranziţia românească. Surprinzător, însă, minus câteva poticneli nefericite, care ţineau mai mult de imagine, Guvernul Boc încă se ţine pe picioare, cu o largă majoritate în Parlament. Şi ca să fim exacţi, unica motivaţie pentru care aceste două formaţiuni politice, PDL şi PSD, nu “se înţeleg”, în afara sincopelor de comunicare, vine din cauza celor două tururi de scrutin de anul acesta.

Dacă pentru alegerile europarlamentare cuţitele nu se vor ascuţi prea tare, alegerea Preşedintelui în sezonul toamnă-iarnă va fi cu adevărat o baie de sânge, atât în lupta electorală, cât şi pentru imaginea Guvernului. Principalele două scenarii ţin de capacitatea PDL-ului de a atrage destui PSD-işti în formarea unei majorităţi slabe, ori în deturnarea PNL-ului înapoi înspre alianţa DA part deux, odată cu zborul lui Tăriceanu. PSD-istii sunt departe de a fi în derivă, şi ei pendulând între o şuetă cu PNL-ul şi găsirea unui candidat care să-i facă faţă lui Băsescu. Iar manipularile sunt în toi, în măsura în care cu toţii mai degrabă am ţipa “blat!” decât să înţelegem circumstanţele umane care duc la diferite înţelegeri de culise.

Este important de menţionat faptul că vom mai avea alegeri parlamentare abia peste 4 ani -şi că dacă istoria recentă este o dovadă acapacitatii de supravieţuire a unui guvern de 20%, ar fi chiar ridicol pentru unul de 70% să pice. Neînţelegerile din această alianţă de “uniune naţională” sunt de aşteptat, cu tot cu piedici, împleticeli şi căzături fantastice din partea unora. Dar şansele ca PDL-ul să renunţe la putere sunt, în acest moment şi pentru viitorul apropiat, nule, la fel ca şi pentru PSD. PD-ul a mai ieşit odată de la guvernare, cu rezultatele pe care le vedem astăzi, o “victorie morală” de toată frumuseţea împotrivă PNL-ului. Nici nu ne putem aştepta la PNL să nu joace la toate capetele, cu sau fără Tăriceanu, amintind tuturor de capacitatea sa de balama la practic orice uşă. Dar nu prevăd că PDL-ul să accepte vreun fel de aranjament cu PNL-ul, la nivel oficial şi public, în următorii 2 ani, cel puţin. PSD-ul poate şi-ar permite să cocheteze cu foştii săi aliaţi, ca parteneri “juniori” la această guvernare. Dar nici ei nu sunt tâmpiţi să plece de la putere degeaba. Dacă sugerează ceva uniunea aceasta între cele două mari partide din România, este acceptul tacit al amândoura, încă de la început, că se poate foarte bine ca să se găsească şi în 2012 împreună la putere. Orice altă concluzie ar fi ilogica şi s-ar apropia de sinucidere pentru nişte organizaţii bazate nu pe ideologie, ci pe interes.

Imaginea sau ideea că această coaliţie stă să cadă nu este altceva decât un film bun pentru electoratul celor două partide, cu adevăratele greşeli sau neînţelegeri stârnite de diferitele lor probleme reprezentând doar coloana sonoră. Şi să nu uităm că electoratul votează, adică maxim 45% dintre români, fix susţinătorii partidelor. Restul, oricât s-ar plânge de situaţie, tot la grătar se duc duminica, nu la “teatru”.

-MD