Nu ştiu dacă aţi observat -şi probabil că nu are sens comparaţia, dar site-ul Casei Albe s-a schimbat peste noapte, odată cu venirea noului Preşedinte. Şi nu doar acest aspect, dar, în doar câteva ore, tot ceea ce ţinea de familia Bush a dispărut din clădire, la rocadă cu efectele soţilor Obama. Magie! Americanii ştiu să facă show, iar din punctul acesta de vedere, venirea la putere a lui Barack Obama a oferit şansa ideală pentru a minuna întregul glob. S-au fotografiat ceremoniile din spaţiu, s-au adus oameni cu autobuzele, s-au vărsat zeci şi sute de milioane de dolari pentru simplul mesaj al schimbării. Iar prima decizia (populistă) a noului Preşedinte a fost să îngheţe activitatea la Guantanamo, urmând că, până la sfârşitul anului, închisoarea de acolo să nu mai existe. Bă! Gândire, niţică pregătire prealabilă, o măslină de show, acolo, un quelque chose de interes!

Comparăm inutil aceste aspecte cu România anului 2009 şi venirea la putere a unei coaliţii împotriva naturii, un enorm risc asumat din simpla nevoie de bani şi funcţii. Nu spun că se putea altfel sau că, într-o anumită măsură, un guvern PDL-PSD nu era în cărţi. Dar evenimentele ultimelor săptămâni nu pot decât să contracareze intoxicările din mass-media conform cărora această alianţă ar fi fost pregătită de mai bine de doi ani. Dacă se făceau pregătirile cu doi ani înainte, nu aşteptam marea împărţeală a posturilor sau bugetul. Stai şi te gândeşti, până la urmă, ce paştele mamii lui durează atâta? Şi atunci îţi dai seamă că problema, cel puţin pentru noul guvern, este una de imagine. Lăsând la o parte întreagă împărţeală dintre partide, observăm că durerea cea mare este omorul din interiorul fiecărei organizaţii şi, cel puţin la Bucureşti, faptul că nimeni nu se grăbeşte, de fapt, cu vreo bucăţica de guvernare gândită prealabil.

Am urmărit anumite scenarii detaliate prin presă şi pe bloguri, anume ideea că acest guvern va supravieţui maxim un an de zile, până înainte de alegerile cele mari. Mi se par cam tâmpe, mai ales când văd că oamenii chiar nu se grăbesc cu organizarea posturilor, măsura care ar fi trebuit finalizată până la sfârşitul acestei luni, cel târziu. În ritmul acesta, o să avem un stat funcţional abia prin Martie, ceea ce înseamnă, automat, că nu prea va există foarte mult timp pentru “guvernare”. Cu măsurile populiste să zicem că suntem la egal, deşi încă încerc să înţeleg ordinea pe care faza cu pensiile şi, mai nou, eliminarea din organigrame a 20% dintre posturile care oricum erau goale le au în faţa problemelor adevărate ale ţării. Dacă n-a spus-o nimeni până acum, îndrăznesc s-o fac eu primul: Guvernul nu-i primărie! Poate la bugetul unei primarii ar conta genul acesta de heirupisme ieftine, dar la bartai’ statul, lucrurile stau niţel mai complex. Nu zic că deciziile sunt greşite, doar mă bucur şi înţeleg, din aceste decizii, că toate celelalte probleme ale ţării au fost rezolvate.

Revenind la scenarii şi scenarişti, ideea că PDL-ul ar încerca să rupă membri din PSD pentru a-şi asigura majoritatea în Parlament, urmând ca să dea afară partidul roşu de la guvernare, odată obţinut acest deziderat, pare destul de logică şi este confirmată, într-o măsură, de celălalt zvon, venit din tabără adversă şi care spune că PSD-ul vrea să se desprindă de guvernare spre toamnă, pentru a-şi asigura o şansa la Cotroceni. La toată lambada asta mai adăugăm şi zvonurile că Băsescu se gândeşte să nu mai candideze, ca să iasă terciul frumos şi, oricât de mult nu le-am crede, tot începem să înţelegem că primul an al domniei PDL-PSD este, practic, inutil. Şi totul porneşte de la o simplă şi acută problemă de imagine, de la încapacitatea ambelor partide de a impune jocul de glezne sub egida ciocul mic -atât în interiorul acestora, cât şi la nivelul întregii reţele de informatori, pupincuristi, tonomate şi susţinători.

Reveniţi-va, dracului, odată!

-MD