Mizilul Zilelor Noastre

Nu-l cunosc pe Mircea Staicu, candidatul PDL care se împotriveşte lui Adrian Năstase la Mizil. Ca să fiu sincer, până în această seară nici nu-mi păsa de dânsul, pentru că eram mult prea sigur de victoria Marelui Arogant într-un colegiu trasat cu forţă unui creion cu gumă-n cap. Reprezenta fix o bătălie irosita şi un semn în plus al blaturilor prin omisiune care s-au făcut la nivelul ţărişoarei noastre dragi. Bref, domnul Staicu, oricine ar fi fost el, reprezenta o pasiune irosita şi un candidat deloc-surpriză.

Dar a avut cojones-urile de a se duce la lansarea de carte a lui Năstase. Acesta din urmă i-a semnat-o cu succes, după care nu s-a putut abţine să adauge, în paranteze, cuvântul parţial (Cotidianul). Ce a putut să-l îndemne pe un fost Prim Ministru, o personalitate de rang naţional, dacă stăm să ne readucem aminte de vremuri mai roşii, să scrie o astfel de penibilitate pe cartea contra-candidatului său, un cetăţean cât se poate de reprezentativ al categoriei neica-nimeni? Opriţi-mă dacă gândesc greşit când spun că, într-o mică măsură şi într-un procentaj absolut parţial, lui Năstase îi e frică de acest om. Şi, dacă tot credeţi că greşesc, opriţi şi nişte fiori involuntari care trec prin mine. Dacă bulă chiar are şanse de câştig şi Năstase ştie asta?

Nu cunosc Mizilul şi nici nu m-a interesat să caut colegiul uninominal pe care oraşul îl reprezintă. Minus elucubraţiile spasmodice de verticalitate morală ale domnului Avramescu pe tema PDL-ului de acum ceva timp, nici nu m-ar fi interesat întreagă cursă dacă n-ar fi adus într-o atenţie ceva mai naţională încercarea unui politician mazilit de a se reafirma pe scena politicii mari. Poate că domnul Avramescu chiar asta încerca să atingă, vreun punct sensibil în verticalitatea tuturor, faptul că într-un colegiu mic şi fâşneţ, se duce o bătălie pe care Adrian Năstase nu are altă opţiune decât s-o câştige. Şi important este domnul Adrian Năstase, cu speranţele sale de Preşedinţie, Parlamentul devenind, astfel, un test al popularităţii sale.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar câştiga, însă? Ce mare fapt de arme ar fi, indiferent de partid şi candidat, ca un simplu om să îngenuncheze tocmai simbolul pe care-l reprezintă ramele aurite ale tablourilor din Zambaccian? Nu îi urez succes domnului Staicu, pentru că nu mi se pare drept în faţa alegătorilor din colegiul Mizil. Ei decid, printre orare şcolare şi alte pomeni, cine îi va reprezenta în Parlament. Dar stau şi mă gândesc că, atunci când ai fost bartai Prim Ministrul şi îţi tremură stiloul pe hârtia unei cărţi, o licărire de neaşteptat există chiar şi în cele mai prealabil-aranjate dispute. Iar o astfel de luminiţă, oricât de nesperată sau slabă, poate chiar să definească o speranţă de democraţie.

-MD