Multi or sa scrie pe tema, lucru ce m-ar indeamna, in mod normal, sa tac, pentru a nu adauga la un cor deja mult prea mare, la ceva ce eu simt drept o drama cat se poate de personala. Simt evenimentul in fiecare fibra din fiinta mea de 7 ani incoace. Consider ca am, in afara celor direct implicati, un fel de superioritate morala asupra altora pe aceasta tema, desi recunsoc ca nu exista vreo mare diferenta intre oricine altcineva si tanarul de 17 ani, cu totii lipiti de televizoare si uitandu-ne incontinuu la cel de-al doilea avion, atunci cand.. pur si simplu lovea in civilizatie.
Detaliile sunt greu de adunat, chiar si dupa atata timp. Eram la Glendon, in Toronto. Anul doi de facultate. Curs de drept international cu un anume Jean Castel, parca, fost judecator la Haga. Tinea mortis sa vorbeasca intr-un ton monoton si plictisitor de-a lungul a toate cele 3 ore ale cursului, fara pauza. Abia daca revenisem de 3-4 zile in campus, via New York. A aparut un student in clasa, intarziat, intreband daca am auzit ceva. Auzit ce? S-a intamplat ceva la New York, turnuri, atac terorist, ceva naspa. Profesorul a ridicat o spranceana si a zis ca, cel mai probabil, nu este nimic important si sa ne linistim, ca el are de predat. Dupa o ora de aberatii legale, in afara realitatii si in care se simteau turbioanele lasate in urma zborului mustei, cineva a cerut o pauza. Cu o grimasa, Castel ne-a lasat. Nu cred ca s-a mai intors cineva la curs dupa aceea.
M-am dus in camin si am privit, incontinuu, aceleasi imagini pe CNN. Am intrat pe internet, am vorbit cu oameni. Imi treceau fiori prin tot corpul si imi simteam ochii umezi. In ridicol, m-am gandit ca daca vine razboiul nuclear, nici n-as simti. Ar fi sfarsitul, iar numai un miracol ar putea sa opreasca asa ceva. Ma simteam singur si imi era frica. Recunosc. Orice om se simte singur in astfel de situatii, oricarui om ii e frica de ceea ce ar putea urma, mai ales cand simteam ca situatia era complet in afara oricarui control. Nu adaug si alte note personale, faptul ca am piloti in familie. Aia e deja basca.
Copilaria mea a murit atunci. Nu stiu cum altfel sa-mi explic trairile, dar din acel moment, am simtit ca pornesc in viata fara nicio garantie si fara nicio siguranta in ziua de maine. Este al treilea 11 Septembrie petrecut in Romania, pentru mine, dupa 8 ani petrecuti prin strainatate. Momentul maturizarii mele a fost atunci, la cateva zile dupa ce simteam mirosurile New York-ului si credeam ca sunt in buricul pamantului. Nu compar acest lucru cu durerea victimelor, cu ceea ce oamenii au aratat in acea zi.. dar cum fiecare generatie este definita de catre vreun mare eveniment, iar eu am fost mult prea tanar pentru a simti pe deplin Revolutia din ’89, atacurile teroriste de la 11 Septembrie sunt definitorii in mintea mea, prin directia pe care am ales-o in viata si prin pasii pe care i-am urmat de atunci si pana acum.
Ce legatura am eu cu 11 Septembrie, pana la urma, in afara acestor spuse, a propriilor ganduri, a singuratatii si a fricii simtite in acele momente? Faptul ca n-am sa uit niciodata. Ipocrit, stupid, fara legatura cu realitatea, orice spuneti voi, nu pot uita ce inseamna sa fii cea mai puternica si mai democratica tara din lume. Si sa pierzi. Cum nu pot uita ce inseamna sa te simti cel mai singur om de pe pamant.
-MD
Loading ...
Erai in Toronto?! Eram in Montreal! Si ma-ntrebam in cat timp o sa ne pice un avion si la noi pe casa
Cristi a publicat articolul Cum e vremea in Vancouver
A fost o zi sinistra. Si ne-a spus ca nu exista siguranta oriunde te-ai afla.
Dan Selaru a publicat articolul Despre terorism de 11 septembrie
Simţim că ne maturizăm în preajma morţii. O postare sinceră. Felicitări.
alexandru petria a publicat articolul Dumnezeu a venit cu Citroenul
Impresionant ce spui. Nu m-am gandit niciodata ca 11 septembrie a fost si o drama a tuturor celor care pretuiau normalitatea si viata.
gabriela a publicat articolul Cadou de ziua mea
Eram in Koeln. Dormeam si visam ca doua avioane de pasageri cad peste niste blocuri din cartierul meu (Iasi). Un vis foarte ciudat, incat, primul gand dupa ce m-am trezit a fost sa-i sun pe parinti, in Romania, sa le spun de vis si sa-i avertizez cumva. Am coborat jos in living si inainte sa-i sun am deschis tv. Am avut un dublu soc: atentatul in sine si visul
Parlamentolitic a publicat articolul Acceleratorul si limitatorul
@ parlamentolitic Wow. Si mie mi s-a intamplat odata sa visez un cutremur si cand am deschis ochii speriata chiar sa inceapa … Auzi, daca te cauta astia de la CIA, depunem noi marturie pentru tine
gabriela a publicat articolul Cui a folosit?
[...] Persoane care au fost afectate de acest eveniment si si-au dezvaluit sentimentele in blogosfera sunt multe, dar, poate, cel mai interesant este Mihnea. [...]
Brrr… ma napadesc amintirile.
razvanserbu a publicat articolul 11 Septembrie – o durere colectiva
multumesc tuturor, recunosc ca eram nitel abtiguit aseara cand am scris articolul, ca altfel nu ma prindeati in starea aia
Las’ ca asa eram si eu de ziua mea, cand am scos-o pe-aia cu Leii
)
Stii ce? Ar trebui s-o tii intr-o betzie pana dupa alegeri, ca asa citim chestii exceptionale! Poate ne dai si parolele la conturile tale din banca
)
La vremea atentatului aveam 13 ani şi nu-mi amintesc dacă mă lovisem înainte la cap sau nu, dar îi admiram pe talibani. Sigur, acum mi-e ruşine pentru acea reacţie, pot să dau vina pe lipsa de maturitate sau pe viziunea că „tot ce e rău vine de la americani”, pe care a, observat-o şi la alţi oameni în ţara noastră, trecuţi de 13 ani. Până şi maică-mea s-a speriat de ce scoteam pe gură după atacuri. Colegii de clasă mi-au scos porecla „Talibanu’”, iar prima mea adresă de mail conţinea „talibanu” în ea… E naşpa să urăşti fără motiv. Exact ca teroriştii.
@Erete – deci stim acum cine a stat in spatele atentatelor. Dar las’ ca nu spunem la nimeni, ca esti simpatic. Iar Mihnea oricum e beat
)
Cristi a publicat articolul Cum e vremea in Vancouver
‘orice spuneti voi, nu pot uita ce inseamna sa fii cea mai puternica si mai democratica tara din lume. Si sa pierzi.’
sua, cea mai democrata tara din lume?!? ma indoiesc.
democraţie = puterea poporului; poporul american e un popor obez = bate cuie cu mâna = are putere; iată explicaţia!
Chiar aşa, cum măsori „nivelul” de democraţie al unui popor?
[...] atat de macho ca al nostru) risti sa fii privit ca unul “moale”, daca-ti marturisesti frica avuta altadata, sau ca in tinerete ai fost timid, sau ca au existat momente cand te-ai lasat efectiv induiosat de [...]
Mihnea,emotionant articolul.Nu e usor pentru un barbat sa recunoasca ca are slabiciuni,ca plange,e speriat si trist.Devreme te-ai maturizat.
Despre tragedia de atunci am aflat de la baiatul meu cel mare,nu stiu ce-o fi fost in sufletul lui…eram cu totii prea bulversati.