Nimeni nu are aşteptări prea mari de la Ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu. Putem să-l numim Încâ Noul Ministru al Justiţiei, de vreme ce nici nu a împlinit 6 luni în funcţie, preluând ştafetă de la  Tudor Chiuariu în jurul lui 1 Martie. Aşa cum scriam atunci, Uniunea Europeană aprecia desemnarea unui avocat tânăr şi cvasi-independent drept Ministru al Justiţiei şi lăsa pe barbarii de la graniţă să se consume, în sfârşit, între ei în plin an electoral. Pentru guvernul Tăriceanu, în măsură în care reforma în justiţie stagna din variate motive politice, situaţia nici că se putea să pară mai bună. Dacă evoluţia domnului Chiuariu că şi Ministru a însemnat o serie întreagă de gafe şi de dubioase numiri în funcţie, încununate de refacerea site-ului Ministerului, nu este deloc surprinzător ca să aflăm că Ministerul domnului Predoiu se ocupă acum de schimbarea fontului în comunicatele oficiale (din sans serif în.. sans serif). Acţiunile celor doi nu pot decât să simbolizeze grija Guvernului Tăriceanu pentru micile detalii rămase nerezolvate în luptă anticorupţie şi antifraudă.

Nu aş vrea să fiu crud cu cei doi oameni. Dacă domnului Predoiu nu-i pot imputa vreo greşeală, în mare parte datorită faptului că ieşirile dânsului în mass-media au fost la fel de dese ca şi prezenţa lui Allah într-o casă de fete, iar la domnul Chiuariu mă auto-cenzurez puternic, funcţionând pe principiul ‘nu-ţi vorbi de rău foştii angajatori’, atunci nu-mi rămâne de criticat decât prestaţia PNL-ului, ca şi partid, în cadrul post-Monica Macovei.

The Economist publică în ediţia din această săptămâna un raportul lui Willem de Pauw, un veteran judecător belgian şi frecvent consilier al Uniunii Europene pe probleme de anticorupţie. Domnul de Pauw, independent şi critic, scria la sfârşitul raportului său (descărcă PDF aici) următoarea frază:

“If the Romanian anti-corruption effort keeps evaporating at the present pace, in an estimated six months time Romania will be back were it was in 2003.”

Domnul de Pauw continuă, identificând problemele majore ale ţării în luptă anticorupţie:

• O parte dintre atribuţiile ANI, promise înainte de aderare, au fost anulate de către Parlament imediat după. ANI mai are mult până să fie operaţională şi autoriatea să este deja contestată.
• O serie de legi noi, implementate imediat după aderare, au redus din eficienţa investigaţiilor anticorupţie.
• Imediat după ce s-a cerut investigarea unor membri din guvernul actual, o ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost adoptată care, după toate probabilităţile, a compromis în mod fatal toate cazurile legate de corupţia la nivel înalt care erau pe rol.
• Amendamente noi, momentan (n.m. – noiembrie 2007) în Parlament, vor afecta în mod fatal eficienţa investigaţiilor, nu numai pe corupţie, dar pe toate infracţiunile (cuvântul in engleză este ‘crime’).
• Procurorii care investigheaza cazurile de corutpie sunt supuşi unor presiuni enorme de către Ministru prin intermediul mass-mediei. În plus, există indicii puternice că DNA este pe cale să fie pusă pe linie moartă.
• Toate aceste aspecte demonstrează o puternică rezistenţă din partea întregii clase politice din România împotriva efortului anticorupţie.
• Toate cazurile de corupţie la nivel înalt, pornite înainte de aderare şi numai după mulţi ani de ezitare, au fost acum abandonate.

În ceea ce priveşte luptă antifraudă, un raport al organului abilitat în acest sens, Departamentul pentru Luptă Antifraudă – DLAF, trimis spre verificare Biroului European de Luptă Antifraudă – OLAF, conţine numai rezultate pozitive şi controlul a peste 200 de milioane de euro în perioadă 2006-2007, în situaţia în care rata de absorbţie a fondurilor europene a fost puţin peste 10% din totalul de 872 de milioane de euro pentru acel an. Adică băieţii au controlat cu vreo 100 de milioane de euro in plus din banii pe care ţara nu i-a primit.

Din motive lesne de înţeles din punctul de vedere al politicii globale, critică acidă a domnului de Pauw nu a fost ataşată raportului Comisiei Europene, de la care se aşteaptă un verdict ceva mai blând pentru justiţia din România. Cu ceva ipocrizie, birocraţii de la Bruxelles o vor prezenta pe ‘tanti Jeni cu talerele’ drept o domnişoară tinerică şi fâşneaţă, dar cu un trecut dubios şi un viitor incert. Imaginea adevărată a acesteia, cunoscută de Bruxelles şi gustată de Bucureşti, este aceea de victimă a unui viol în grup, sadic şi nemilos, din pruncie până la vârstă majoratului. Iar oricum am scrie aceste lucruri, cu Arial Narrow sau Arial 12, adevărul rămâne acelaşi.

-MD