Înapoi la Origini

Pavel Lucescu scrie în Cotidianul de astăzi despre cumulul de condiţii care ar putea aduce PDL-ului o victorie la alegerile generale. Majoritatea, în mod evident, ţin de Traian Băsescu şi de capacitatea sa de a defini cursul politic al partidului său. Un premier bun, vreo catastrofă naturală sau o picătură de suspendare, acestea sunt singurele scenarii cu vreo doză de realism din analiză domnului Lucescu, cel puţin după părerea mea. În acelaşi timp, nici nu-mi pun prea mare speranţa în ele. Soluţia este altă, după părerea mea -cel puţin în ceea ce-l priveşte pe domnul Băsescu.

Chiar dacă anumite feţe din trustul Realitatea – Caţavencu ar dori să creadă acest lucru, domnul Băsescu este departe de a fi Dumnezeu, Zeus sau Superman. O catastrofă naturală nu ar face altceva decât să dovedească lipsa de pregătire, incompetenţa şi prostia crasă a aleşilor noştri, precum şi starea unei ţări jefuite şi violate de aproape două decenii. Într-o astfel de situaţie, s-ar putea că domnul Băsescu, împreună cu întreagă clasă politică, să observe că democraţia la români nu este altceva decât praful stârnit de jeepanele domniilor lor pe drumurile patriei. Niciun spin doctor nu ar putea să facă vreun politician, în măsură în care sunt toţi huliţi în procentaje destul de ridicate, frate cu românul într-o astfel de situaţie. Din contră. În plus, faza cu politicianul venit la locul tragediei, dând ordine şi zbătându-se inutil e cam ofilită. Merge cam o singură dată pe mandat.

Un Premier bun PDL-ul nu are. L-ar fi avut în persoana domnului Băsescu, probabil, dar cum situaţia s-a cam schimbat la ‘Draga Stolo’, nici nu vom putea să ştim vreodată care ar fi fost rezultatul. Partidul Democrat-Liberal suferă o mare criză de oameni cu credibilitate, iar cei care ar fi putut să ajungă la un nivel mai ridicat în ochii electoratului au fost ţinuţi, frumos şi ferm, la locurile lor. Nu mă refer explicit la Liviu Negoita, dar trebuie să apreciem pasiunea cu care PDL-ul şi-a dat singur la gioale la ultimele alegeri prin acceptarea blaturilor politice. Problema devine şi mai complicată în situaţia în care o nouă constituţie, cel mai probabil prezentată drept piatră de temelie a unei republici prezidenţiale (şi, în mod evident, punctul de pornire al campaniei PDL), nu cere, în mod direct, un Prim-Ministru prea vizibil.

Ideea unei noi suspendari este doar o idee. Nici inamicii domnului Băsescu nu ar risca-o a doua oară după ce şi-au luat-o într-un mod atât de public de la populaţie şi nici Preşedintele n-ar încerca-o doar pentru că poate. Şansele domnului Băsescu de a obţine o nouă victorie sunt mult mai mici decât primă data, iar electoratul nu ar trebui bănuit de prostie la infinit. Tot la acest capitol întroduc şi ideea că electoratul nu mai răspunde la teroare în aceeaşi măsură că acum 8 ani de zile. În acest sens, afirmaţiile domnului Boc cum că se pregăteşte o lovitură de stat în Noiembrie sunt, cel mai probabil, rezultatul unei consilieri proaste.

Consider că unica şansa a domnului Băsescu pentru a se apropia de speranţa câştigării alegerilor generale, iar atunci când spun speranţa mă refer strict la obţinerea unui rezultat superior PSD-ului, este să-şi refacă imaginea pe care şi-a stricat-o într-un hal far’ de hal în ultimii ani. Asta înseamnă să-şi recunoască greşelile în mod public, începând de la tâmpeniile gen ţigancă împuţită până la faptul că este responsabil, într-o mare măsură, de percepţia stagnării politice din ultimii ani. Domnul Băsescu trebuie să ne aducă aminte de ce l-am votat acum 4 ani şi de ce acţiunile lui de până acum au reprezentat nişte rezultate directe ale unor lupte cu sistemul ticăloşit, nu doar cu pohtele sale. Pentru acestea din urmă, dânsul trebuie să plece capul şi să-şi declare propriile greşeli. Aceasta reprezintă cerinţa de bază şi unică soluţie prin care Traian Băsescu mai poate spera că partidul sau, în mare parte format din aceleaşi tipuri de oportunişti, snapani şi blonde care populează întreagă clasă politică, să reprezinte motorul schimbării pe care acesta o promitea.

-MD