Din modestele mele cunostinte de parlamentarism romanesc, inteleg ca in fiecare saptamana se intalnesc birourile permanente ale camerelor. Acestea-s formate din liderii de grup ai partidelor si din reprezentantii structurilor politice alese ale camerelor. Voteaza ordinea de zi, adica desfasuratorul legilor care urmeaza sa fie adoptate, respinse, amanate s.a.m.d. pe baza documentelor pregatite de catre grupuri. Se fac apoi intalnirile grupurilor parlamentare si se “hotaraste” votarea. Urmeaza plenul, unde parlamentarii voteaza pe linii politice. Zilele urmatoare sunt comisiile, unde alesii neamului se intalnesc si discuta ceea ce urmeaza sa fie trimis plenului, iar la sfarsitul saptamanii ciclul reincepe. In principiu, totul ar trebui sa mearga, sa functioneze. Ma rog, dupa parerea mea, in situatia in care totul este oricum pe linie politica, iar divagari de la norma impusa de partid nu ar trebui sa existe, atunci nu prea vad sensul Parlamentului in sine. Biroul Permanent, cati membri o avea, sa decida! Am face un super discount la democratie. Nici nu ne trebuie doua camere pentru aceleasi decizii luate pe banda rulanta, la indigo si proportional, de catre sute de alti oameni.

Vestea cumva buna este ca nu se intampla, insa, chiar asa, ca exista o sumedenie de probleme, incepand de la prezenta parlamentarilor in sala si pana la voturile lor, nu intotdeauna in linie cu disciplina de partid. Desigur, inca de la ultimele alegeri, cele uninominale, anumite iesiri in decor ar fi trebuit sa fie acceptate. Dar cred ca problemele parlamentarismului romanesc tin, mai mult, de un sistem conceput prost, de o organizare deficitara si de un miserupism general in relatiile dintre executiv si legislativ. Cu alte cuvinte, cred ca, in situatia in care politicul ar trebui sa domine si sistemul este cel dat, domnul Geoana ar trebui sa ramana in postul sau de Presedinte al Senatului. Mentinerea dansului se justifica, la modul politic, pastrand organizarea curenta. PSD-ul nu-l vrea, neaparat, face show principial din pastrarea sa, dar unicul motiv pentru care nu ar scapa de el este pentru ca ar pierde postul. PNL-ul este ocupat cu ideea de partid de opozitie. Nu conteaza la ce face opozitie sau cum, conceptul, in sine, e de ajuns. UDMR-ul merge la bluf cu ideea unui Presedinte al Senatului maghiar, lucru care, cel putin din punctul de vedere al disciplinei partidului, ar insemna cresterea profesionalismului in camera superioara cu un factor semnificativ. Independentii isi doresc locurile pierdute din comisii. PDL-ul inainteaza cu scopuri vindicative si se simte decent in postura de obiect contondent.

Daca as trai realitatea parlamentara romaneasca, as fi de partea PDL-ului. Daca as merge principial, pe ideea unei legi prost facute, dar adecvat sustinute prin cutuma si spirit, atunci probabil ca m-as da de partea PSD-istilor. Pana una, alta, recunosc ca soarta domnului Geoana chiar nu ma intereseaza. Nu cred ca intereseaza pe cineva, in mod exact. Jocul politic, insa, duce la impresia ca parerile formate in cercurile puterii au o greutate ceva mai mare decat a votantului. Recent, PSD-ul domnului Victor Ponta a platit o serie de reclame pe internet si in ziare pe ideea schimbarii, invitand cetatenii sa devina membri de partid. Mi s-a parut salutara miscarea, atat din punctul de vedere al imaginii, cat si ca simpla idee. Doi politicieni s-au trezit la televizor criticand masura, spunand ca n-are sanse, ca e ireala, ca membrii se strang de pe la birourile de sector. Asa e, dragilor, aveti dreptate: pe pile, pe posturi, pe munca inutila, pe sex, pe relatii si santaj, pe deputatii, pe ordin de vot, pe votarea ordinului, pe presedintie de Senat si asa mai departe. Si atunci, da, domnul Geoana merita sa ramana! Sa ramana cu totii!

{ Comments }